Diversiuni. Sau nu.

Economie la sange.

2012-02-09T16:06:00.002+02:00

In aceste vremuri de restriste, romanii se adapteaza, isidovedesc inventivitatea si spiritul conservativ. Fiecare in felul lui si, maiales, dupa capacitatile lui.

In fiecare zi, in drumul meu spre casa, ma opresc sa cumparpaine. Ca orice lucru pe care il fac din reflex, e lipsit de importanta, iaratentia mea la detalii e undeva sub zero. Asa se face ca, abia in a “n”-spea ziam observat ambalajul. Scria mare “paine fara sare”. Sa fi mancat de atata timppaine fara sare si sa nu fi simtit lipsa gustului? Nu. Sintagma “fara sare” erataiata cu o dunga groasa neagra, lasata de un marker. Am urmarit ambalajele dinzilele urmatoare si erau la fel. Pe sistemul: de ce sa comandam alte pungi, candsi astea-s perfect utilizabile. Cu mici modificari, ce e drept, dar nu pentruasta avem angajati? Sa puna osul la treaba.

In decursul aceleiasi zile, rog un coleg sa-mi duca la postacateva plicuri pentru care asteptam si confirmare de primire. Observand castocul de cartonase de confirmare se imputineaza, il rog sa-mi mai aduca vreo20.

Ziua urmatoare, colegul ma anunta ca mi-a rezolvat problema si imi intindeun singur cartonas de confirmare complet ingalbenit de vreme, impreuna cumesajul doamnei de la ghiseu: sa faceti copii, ca noi nu mai avem. Am ramasinterzisa in fata acestei variante. Eu hartie cartonata n-am, iar hartiaobisnuita nu se poate folosi.

Nu e putin penibil sa-i transmiti unui clientsa-si procure singur un tipizat inclus in pretul serviciului respectiv? Ei, asta-i.Cu posta romana s-au vazut altele si mai grave. Am stat la coada si 45 deminute, cand in fata mea era o singura persoana, iar asta doar din cauza ca incompetentade la ghiseu ba nu intelegea ce vrea clientul, ba nu stia cum sa-l serveasca,ba nu gasea nu stiu ce, ba nu-i mergea calculatorul, ba…

Alta data mi s-a spus sa revin a doua zi, daca vreau si factura,dar nu tot la ea, la o colega care stie sa emita facturi… In tot oficiul fiind2 ghisee mari si late, prea multe optiuni n-aveam.

Cu alta ocazie, aceeasi incompetenta mi-a spus ca posta nuofera serviciul pe care il solicit. Cu o zi inainte cinva mi l-a oferit totusi…Posibil, dar ea nu stie… Ca sa evit un atac cerebral pe loc, i-am indicatplicul din spatele ei, pe care doream sa-l cumpar si i-am spus pas cu pas cetrebuie sa faca. Poate ar trebui sa-mi depun CV-ul la posta. Mai rau ca alean-am cum sa ma descurc. Dar, nu ma incadrez cu varsta… Media era de 50. Cubataie.

Furtuna de idei

2012-02-07T20:15:00.000+02:00

Mi-e dor de o dezbatere cu cineva aflat pe aceeasi lungime de unda. Mi-e dor sa impartasesc idei, experiente, indoieli, certitudini, temeri, trairi. Mi-e dor sa zambesc surprinsa, cand imi aud gandurile puse in cuvinte de altcineva. Mi-e dor sa fiu inteleasa din priviri, sau din putine cuvinte. Mi-e dor de reactia aceea de fastaceala si, de neindemanarea pe care o am cand incerc sa explic cuiva ceva ce, eu tocmai am realizat datorita discutiei. Si mi-e dor sa fiu completata de cineva care simte la fel. Mi-e dor de plimbari lungi, picioare obosite, dileme epuizate. Mi-e dor de acea perioada cand grijile materiale nu primau problemelor pe marginea carora filozofam cu orele. Mi-e dor de voi, Oana si Cristi. Mi-e dor si de mine, cum eram cu voi.
Daca ati fi aici, v-as propune spre dezbatere cele de mai jos.

"People are not afraid of falling, they’re afraid they mightjump" – Margin Call

"Why should we put so much effort into suppressing our mostbasic natural instincts? Sometimes you have to do something unforgiveable, justto be able to go on living" - A dangerous method

[Ce sinucidere poate fi fericirea;

A first sign of the beginning of understanding is the wishto die;

A book should be an ice-axe to break the frozen sea withinus;

The meaning of life is that it stops] - Franz Kafka

Stari de curcubeu

2012-02-02T14:51:00.001+02:00

Frigul de afara ma indispune, imi creeaza o stare deneliniste si o dispozitie pentru ganduri negative. Cu atat mai mult cu cat,inceputul de an, in perceptia mea, e sinonim cu venirea primaverii.

Desi locuiesc foarte aproape de serviciu - practic, ies dinscara blocului si intru in sediul firmei – azi, aproape mi-au degerat mainile.Am stat cateva minute cu pixul in mana pana sa reusesc sa imi scriu numele. Cee drept, nu mi-am luat manusi, din prea multa comoditate, dar nici nu mi s-amai intamplat sa-mi inghete mainile in buzunar.

Dupa ce m-am incalzit, gandul mi-a zburat la cei mai putin norocosi care muncesc in aer liberpe vremea asta, pentru un salariu mizerabil, dar pe care se bucura sa-l aiba.Si, uite asa incepu depresia. In incercarea de a alunga gandurileneputincioase, imi iau cappuccino-ul si incep sa-mi verific conturile. Pefacebook gasesc doua prostii mai mari ca mine, postate ca monumente deinteligenta, semn clar ca se impune o curatenie mai atenta prin lista, dedragul psihicului meu instabil.

Una e o descoperire a unor cercetatori. Deja sunapromitator, stiu. Mai ales, daca, obiectul descoperirii lor e chiar retetafericirii.

Nu stiu ce parere au altii, dar eu, citind mizeria asta masimt insultata in inteligenta mea de un nivel mediu. Ori ca imi servesti asaceva drept descoperire, ori ca ma injuri ca la usa cortului, nu vad niciodiferenta.

A doua e o reflectie.

Citind-o, mi-au venit in minte instantaneu, zeci de exemplecare ii contesta veridicitatea.

Nu stiu… eu nu ma consider (pentru ca nici nu sunt) opersoana de o inteligenta fantastica. Testul IQ facut in facultate a indicat ovaloare peste medie, dar departe de un rezultat remarcabil. Si, totusi, vadfoarte putina lume care sa fie deranjata de falsele descoperiri alecercetatorilor, sau de ideile mediocre, inghitite fara a fi mestecate de catre omajoritate covarsitoare. Ceea ce, ma duce cu gandul la o alta reflectie,apartinandu-i lui George Carlin, valabila oricand.

Dar sa privim si partea pozitiva, pentru ca, ea exista sivine de la persoane istete si pline de umor...

... de la persoane talentate...

'Back to Solitude' (2011)from JoschkaLaukeninks on Vimeo.

... sau de la oameni care, in afara de calitatile amintite, mai au si un suflet ce vibreaza in unde perceptibile de foarte putini...

... sau de la o melodie ce iti da impresia ca a fost compusa de tine...

... sau de la cartile cu miros de vechi, recent primite, ce abia se asteapta a fi citite...

Diplomatia, acest rau necesar

2012-01-30T16:40:00.000+02:00

Nu exista nimic mai dificil pentru mine decat sa imi alegcuvintele, pentru a spune altceva decat ceea ce imi doresc sa spun. Cand inmintea mea navalesc replici taioase, amuzante (se intampla rar), ironice (seintampla des) si trebuie sa le inabus pentru a spune o banalitate socialacceptata, efortul e supraomenesc. L-am facut si in discutia de mai jos. Cu individulasta - care isi aminteste de lume cand vrea sa se laude - pentru ultima data.Fara diplomatie, discutia ar fi decurs ca intre paranteze.

florin: hello

Monica: hello

florin: ti-am scris si pe fb

Monica: ce mi-ai scris?

florin: surprise!

florin: ti-am cerut accept aseara si am lasat mesaj

florin: am noutati

Monica: o sa vad cand intru (ah, mesajul pe care l-am sters…)

Monica: ce noutati?

florin: mi-a iesit volumul de poezii la care scriu de la16ani

florin: nu siu daca ti-am pove

florin: am facut sacrificii, din banii mei am reusit sa ilscot la tipar

florin: nu te ajuta aproape nimeni in tara asta

florin: si acum am lasat toate restul prioritatilor si amreusit sa il fac

florin: dacavrei,si iti face placere,iti pot trimite

florin: cu autograf

florin: doar sa imi zici adresa,nde sa trimit

Monica: felicitari (cu ce sa incep…? pove?! bleah; cum nu teajuta nimeni in tara asta? nu ziceai tu acum cativa ani ce minune de tara va fipe mainile lui Base?; autograf, daaa! De cand imi doream…)

Monica: din pacate nu sunt mare amatoare de poezie(scuteste-ma de ambitiile tale de inept frustrat)

Monica: prefer proza

florin: scriu si proza (la dracu)

florin: doar ca inca nu am reusit sa fac volum (slavadomnului)

florin: poezia nu e obisnuita

florin: sa nu te gandesti la o poezie cu dulcegarii sau rime

florin: e mai mult o poezie experimentala,mistica,imagistica (spune sincer, ai dexul langa tine?)

Monica: da, cum zici tu, numai ca eu n-am gustat la viatamea decat 2 autori

Monica: Bacovia si Paunescu (poate iti mai scade elanul)

florin: cum doresti

florin: e mai mult o poezie multi-inteles, plina de imaginimetonimice, si de stari (lasa naibi dictionarul ala din mana)

florin: uneori pt o singura poezie lucram saptamani in sir(deh, cand talent nu e…)

florin: la cizelarea si finalizarea ei (pauza lunga)

florin: ok

florin: deci nu place poezia, atunci o sa trimit proza, cndva fi

florin: poate pana is la pensie, o sa reusesc sa scriu siproza un voum

Monica: vb atunci (nu ma mai cauta pana iesi la pensie; catdespre lauda de sine, am pentru tine un citat potrivit: the stupid arecocksure, the intelligent are full of doubt – ai si un dictionar englez-roman?)

florin: o zi frumoasa

florin: numai bine

Monica: la fel

Sa ne mintim frumos

2012-01-27T16:18:00.000+02:00

Ultimul episod din House MD e incarcat de reflectii istete.Unul dn cazurile lui era un tip care sustinea ca e asexual. Sotia lui, deasemenea. Ambii spuneau ca sunt foarte fericiti si multumiti de viata lor. Intimp ce Wilson parea sa dea crezare articolelor pe tema asexualitatii, House seincapatana sa demonstreze ca nu exista asa ceva.

In final, s-a dovedit ca tipul avea o tumora care ii cauzascaderea libidoului, iar la aflarea vestii, sotia, a recunoscut ca, de fapt, intot acest timp si-a reprimat dorinta, de dragul lui. Iar acum era foarteincantata de ideea unei vieti normale. Concluzia sta in urmatorul schimb dereplici dintre Wilson si House:

W: I think they werehappy, even if that was based on lies.

H: Most happiness is.

De la replica lui House incepe partea interesanta.Inainte sa vad episodul asta, chiar incepusem sa scotocesc netul pe margineasubiectului, dar, bineinteles ca n-am gasit prea multe. Cine naiba sa mai aibaastfel de preocupari? Cu siguranta, foarte putini.

Ideea de “happiness based on lies”, evident, nu serefera la minciunile obisnuite cu care mai toti ne mintim partenerul. Si aiciintervine partea interesanta pentru mine, pentru ca e vorba de minciunile pecare ni le spunem singuri, pentru a fi fericiti. Ideea a fost putin extinsa de House,descoperind un adevar pe care, si mai putini sunt in stare sa-l recunoasca. Yes,most happiness is based on the lies we tell ourselves. Aici intervine problemamea. Ce se intampla atunci cand nu poti sa te minti? Cand vezi lucrurile asacum sunt, cand nu le impachetezi in fundite roz bombon, de dragul prezentariilor drept ceea ce nu sunt, cand nu exagerezi trairi, experiente, sentimente,pentru ca stii ca, senzatia de fals iti va lasa un gust amar, cand ti se parepenibil sa-ti furi singur caciula. Ce se intampla atunci cand nu exagerezi fericirea,in incercarea disperata de a o simti?

Happiness in intelligent people isthe rarest thing I know - Ernest Hemingway.

Pentru A si B

2012-01-25T16:33:00.000+02:00

Pentru doi prieteni pe care i-am pierdut by choice. My choice, initial. Their choice, ulterior.

Amfost prieteni si ne-am instrainat.
Dar e bine asa
si nu trebuie sa ne ascundem faptul
si sa-l acoperim,
ca si cum ne-am rusina din pricina asta.

Suntem doua corabii si fiecare
isi are
telul sau si calea sa;
ne putem, desigur, incrucisa si celebra impreuna
o sarbatoare,
cum am mai facut…
atunci bravele corabii stateau atat de linistite
in acelasi port si sub acelasi soare
incat parea ca ajunsesera la tinta
si avusesera acelasi tel.

Dar apoi
forta atotputernica a misiunii noastre
ne-a despartit din nou,
impingandu-ne spre tari si tarmuri diferite
si poate ca
nu ne vom mai vedea nicicand,
poate ca ne vom vedea,
dar nu ne vom mai recunoaste,
felurite mari,
feluritii sori
ne-au schimbat!

Ca a trebuit sa ne devenim straini
este o lege deasupra noastra,
tocmai de aceea trebuie sa ne datoram
mai mult respect!

Tocmai de aceea
gandul prieteniei noastre trecute
trebuie sa fie mai sfant!

Exista probabil
o uriasa curba si cale stelara nevazuta,
in care
potecile si telurile noastre
atat de diferite
sunt poate incluse ca mici bucati de drum -
sa ne ridicam la inaltimea acestui gand!

Dar viata noastra este prea scurta si
vederea noastra prea slaba,
ca sa putem fi
mai mult decat prieteni in sensul acestei
sublime posibilitati.

Si atunci sa credem in prietenia noastra stelara,
chiar daca ar trebui sa ne fim dusmani
pe pamant.

Friedrich Nietzsche

Pofta de citit

2012-01-20T15:24:00.002+02:00

John George Brown - Reading on the rocks Grand Manan, 1877

Azi, Coltul Colectionarului m-a intampinat cu o veste buna pee-mail: reduceri considerabile. La tigai si bormasini nu ma ingramadesc, darpentru carti, oricand. Prefer textura si mirosul paginilor ingalbenite detrecerea timpului, unor obiecte de calitate si utilitate indoilenica.

Am descoperitanticariatul, acum mai bine de un an, recomandat calduros pe blogul lui Barbie.Am facut o lista, am trimis comanda si am asteptat, sceptica, pachetul. Cartileau venit la timp, insa, intr-o stare foarte buna si la un pret convenabil. Mi-amluat Jane Eyre si Shirley de Charlote Bronte, o scriitoare care imi lipsea dinbiblioteca, iar Coltul Colectionarului a fostsingurul anticariat care o avea. De atunci am ramas fidela.

Acum am ingand Eugenie Grandet – Honore de Balzac si lista ramane, la fel ca si mine,deschisa la propuneri.

Solidaritate

2012-01-18T15:37:00.001+02:00

E un cuvant cheie, extrem de bine plasat, intr-un context genial. Pentru cine are rabdare si minte sa inteleaga ideea monologului de mai jos.

Clip nerecomandat colegilor de facultate care ma asalteaza cu propuneri de sustinere a presedintelui pe facebook, "minorilor" care isi dau cu parerea despre o revolutie care se intampla cand ei nici nu se nascusera si tuturor cretinilor care debordeaza de incredere in sine, ca si cand ar fi detinatorii adevarului absolut.

Omul si cel mai bun prieten

2012-01-16T16:58:00.002+02:00

Din ciclul “cad fise”, m-am prins si eu in sfarsit. Nu e oexplicatie universal valabila, dar e una foarte pertinenta, asa ca meritamentionata.

M-am tot intrebat de ce unii oameni care vor un animalut incasa, aleg dintre urmatoarele “lighioane”: hamsteri, porcusori de guineea,chinchilla, iepuri, soparle, pesti, pasari. Acum mi-am dat si un raspuns,punand cap la cap niste trasaturi comune ale detinatorilor. Principalatrasatura pe care o au in comun e lipsa de profunzime in abordarea relatiilorcu semenii. Toti sunt firi foarte sociabile, care se implica in multeactivitati in acelasi timp. Sociabilitatea lor se traduce in prieteninenumarati, care, de fapt, sunt oameni pe care n-au timp, disponibilitate saucapacitate de a-i cunoaste amanuntit. Desi, cel mai probabil e ca, nici nu auce sa cunoasca pentru ca, dupa principiul “cine se aseamana, se aduna” sub ambalajulviu colorat, continutul e dezamagitor.

Acesti oameni aleg astfel de animalute pentru decor,divertisment, din capriciu, pentru ca e misto. Sunt oameni independenti, carenu se ataseaza in profunzime. Trec usor peste relatii de anii de zile, dinacelasi motiv. Traiesc momentul si nu prea cunosc tristetea si nicisinguratatea. N-au curiozitati, intrebari, dileme profunde si nu au auzit de introspectie.Nu creeaza legaturi, conexiuni, relatii si nici nu le cauta. Le iau daca li seofera si nu pun intrebari cand nu mai exista. They’re on to the next one.

Este, deci, o consecinta fireasca sa detina un animalut cucare nu pot stabili o legatura, catre care nu exista nicio cale de comunicaresi care, ignora complet existenta/rolul omului in preajma lui.

Back

2012-01-11T15:11:00.003+02:00

Am revenit la munca, dupa un concediu prelungit de care amprofitat din plin. Am avut timp pentru toate, am dormit neconditionata dealarma telefonului, am abuzat de pomelo, vin fiert, de orice mi-a fost pofta siculmea, de data asta nici nu se vad urmarile abuzului :) Am petrecut timp infamilie, cu prieteni, dar mai presus de toate, am avut timp pentru noi. Amepuizat un sezon din “The mentalist”, alaturi de o Sasha adormita. Am iubit siam fost iubita. Se spune ca apogeul sexual al femeii la 30 de ani e doar unmit. Pentru mine e o realitate de vis. N-am fost nicicand mai libera si maiimplinita.

Am facut un drum la Braila, pentru “Seeking Justice” si amvisat cu ochii deschisi, privind stergatoarele ce indepartau stropii de ploaiepe ritm de R’n’B si Hip-Hop.

Mi-am facut curaj si mi-am schimbat look-ul cu o tunsoarenoua. Giani sa-mi fie sanatos, ca altcineva nu se atinge de parul meu.

Singurul lucru pentru care n-am avut timp e cartea ceasteapta sa fie terminata. De fapt, timp am avut, dar n-am avut stareanecesara.

Prima zi de munca a inceput brusc si a fost prea aglomerata.Iar ziua de ieri s-a impartit in doua. In prima jumatate a zilei am ratat lafix un atac cerebral, iar a doua jumatate a fost plina de satisfactii. Mici.Personale. Razbunatoare. Dulci.

In ceea ce priveste dimineata oribila, am o singuraconcluzie, pe care, pana acum am pastrat-o pentru mine, din prea multapolitete. Insa, ieri am primit picatura care a umplut paharul, asa ca o sa ospun cu toate literele: brailenii sunt complet cretini. Interactionez cu ei deani buni si, pana acum n-am cunoscut unul macar, care sa functioneze in parametricat de cat normali. Or fi, dar, daca in cativa ani n-am gasit niciunul, imipermit aceasta generalizare la nervi. Picatura de care vorbeam se refera la undocument intitulat anexa 26. Ei bine, anexa asta 26 e in format landscape decand o stiu. Brailenii o au tip portrait, ceea ce nu ar fi o problema, daca oinstitutie a statului n-ar fi pus pe drum un somer (pe banii lui) pentru ca nule-a placut formatul anexei. Say what?! Adica un cretin/cretina a primit anexaeliberata de mine si i-a zis omului care a adus-o: nu e buna; te intorci tufrumos in Galati si provoci cuiva un atac cerebral, ca asa vrem noi.

M-am lovit de nenumarate probleme care, peste tot in tara serezolva intr-un fel, dar la Braila sunt complicate in mod stupid. Vorba unuisef de-al meu: “acolo la voi pe planeta Braila…”

Cat priveste a doua parte a zilei, observ ca nu mi-am iesitdin mana, chiar daca am fost in concediu. Acelasi prost care cade de prost defiecare data cand incearca sa-mi puna piedici, continua sa ma subestimeze. Atatpoate si el, saracul.

Eu nu fac rau din proprie initiativa. Niciodata. Dar cand mise ridica mingea la fileu, o lovesc. Si ii calculez traiectoria atat de precis,incat nu ratez. Imi place sa inving cu armele adversarului. Victoria e maiplacuta cand ingenunchiaza neputincios in fata mea. Iar perseverenta lui peaceeasi linie predictibila, nu poate fi decat amuzanta. Vorba unei cunostinte: “lumeata e ca bucataria mea: ingusta”.

De ce alb-negru si nu color?

2011-12-28T14:56:00.000+02:00

"De ce sa ne intoarcem in timp, intr-o epoca in care fotografia nu evoluase tehnologic suficient incat sa redea culoarea? Pentru ca cele doua non-culori redau dramatismul mai bine decat orice potpourri de culoare. Pentru ca orice detaliu privit in alb si negru apare nou, proaspat privirii, ca si cum n-ar fi fost niciodata observat pana acum. Pentru ca nu ar fi intelept sa refuzam nicio calatorie in timp. Pentru ca atunci cand culoarea dispare, retina nu inregistreaza decat diferentele de vibratie intre alb si negru, punctele maxime si minime de contrast, si transmite creierului cu totul alt fel de poveste decat ar spune culorile" - www.toxel.ro

Pentru ca:

Imagini fabuloase

2011-12-27T13:06:00.000+02:00

Am facut o mica selectie din fotografiile impresionante primite de la Ana pe e-mail. Le postez mai jos pentru a prelungi atmosfera linistita a sarbatorilor.

vedere dintr-un balcon din Chicago, etajul 103

Dubai, vedere din BurjKhalifa

birourile unei firme de arhitectura in Madrid

punctul de intalnire dintre Marea Baltica si Marea Nordului, in Skagen, Danemarca (apele au densitati diferite)

la o cafea la granita dintre Olanda si Belgia

paradis pierdut in Oceanul Indian

aeroport in Maldive, pe o insula artificiala din Oceanul Indian

aeroport Gibraltar (imi aminteste de senzatia experimentata recent, cand am privit avionul care imi aducea fratiorul acasa, trecand deasupra mea, la foarte mica inaltime)

statuie in Franta

la limita dintre saracie si bogatie, in Brazilia

Ghost protocol

2011-12-22T16:53:00.001+02:00

L-am vazut cu doar cativa oameni in sala, adica asa cum imi place, m-am topit in scaun, am trait fiecare scena si l-am adorat din nou pe Tom Cruise. Da, I'm a sucker for Mission Impossible.

Sasha

2011-12-21T16:57:00.002+02:00

Ninge, in timp ce pe facebook lumea posteaza ciudat demulte fotografii pe tema anotimpului precedent.

Astept cu nerabdare vesti de la o prietena draga, care adisparut brusc si inexplicabil din online. In acest timp, cineva de care ma ~~leagau~~leaga amintiri ale unor sentimente imposibil de cuprins in cuvinte, clicked theunfriend button. Sunt convinsa ca are dreptate. Dreptatea lui. Sunt preaobosita s-o contest, sau sa fac eforturi in a-i dovedi cine sunt. Dar iimultumesc pentru ca mi-a deschis ochii si m-a facut sa realizez lucruri caremi-au schimbat viata la 180 de grade. In bine.

Dupa multe tatonari am cedat insistentelor prietenului meu si am adoptat o pisicuta. Pentrumine e un pas urias, pentru ca n-am mai avut niciun animalut si, in plus, nusunt deloc “a cat person”. Dar mititica asta m-a topit de la prima vedere, maiales ca, in petshopul din care am luat-o statea singurica si trista, in timp cetoata lumea se oprea sa alinte pisicile de 800 lei. Ea era gratis, dar romaniinu se ingramadesc la astfel de oferte. Prefera tigai si bormasini.

Deci, de cateva zile am pisicuta si, momentan, nu prezintaacele trasaturi specifice, pe care nu le agreez. Sper sa am noroc, pentru cadeja mi s-a lipit de suflet. Sasha e cadoul nostru de Craciun. Si zambesc maides de cand o am in casa. Mult mai des.

Diferenta dintre ce pare a fi si ce e

2011-12-15T16:37:00.000+02:00

Definitia termenului “antisocial” in dexul:

- roman: care se abatede la regulile de buna convietuire in societate, care constituie o primejdiepentru societate

- englez: avoiding the company of other people, exceptintimate friends

Concluzia: in romana se folosesc mai multe cuvinte forbeating around the bush. In plus, cine a stabilit regulile acelea si unde le-ascris? ca eu nu le gasesc nicaieri.

In varianta romaneasca, se pare ca sunt un pericol pentrusocietate. Pentru englezi, sunt aproape speciala.

Un e-mail primit azi incepe asa:

“Intr-o societate in care schimbarile rapide sunt la ordineazilei, modificarile frecvente in domeniul legislativ nu puteau sa fie decat parteintegranta a acestui peisaj”.

O modalitate pompoasa si pretentioasa de a spune ca nerazgandim de pe o zi pe alta in functie de interese proprii, iar domeniul legislativnu poate sa fie decat parte intgranta a acestui peisaj.

Anunt pe site de adoptii pisici/caini: "caut sa adopt o pisica/un catel... iar in locul punctelor de suspensie puteti completa toate rasele pe care le stiti ca nu gresiti.

Mircea Badea a avut dreptate (a cata oara?) cand a spus ca altruismul este supremul egoism. Vrem sa oferim un camin unor animalute, dar cu conditia sa fie frumoase si de rasa. Astfel ne putem minti confortabil ca am avut suflet mare si am salvat un animalut. Cata ipocrizie...!

You're doing it wrong 2

2011-12-13T11:21:00.000+02:00

Azi sunt intr-o forma de zile mari. Da, stiu, optimism inexplicabil. Cum mi se intampla rar, il impartasesc si cu voi. Sa ne amuzam, deci, cu urmatoarele glume istete:

Old time sake

2011-12-12T16:12:00.001+02:00

De cateva zile incerc sa postez cateva poze. Urmatoarele. O fac pentru ca imi dau o stare de liniste, de zambet radiant, de magia sarbatorilor, de timpuri trecute, in care imi gasesc, natural, locul. In plus, ador cameele.

Bucatica mea de cer

2011-12-08T13:46:00.001+02:00

my heaven

E greu sa crezi in tine, candaproape toti cei din jur au alta directie care, nu se intersecteaza cu a ta,nici pentru un “buna ziua”. Un minimum de bun simt si modestie te face sa teintrebi daca nu cumva tu esti cel care a ratacit calea.

Din fericire, se pare ca am avutmereu resurse de forta interiora si anduranta, de care nu am fost constienta,decat in perioade critice. Am avut puterea de a lua decizii de care nu m-amdezis nici in cele mai dificile situatii; am ramas eu, asa cum am simtit catrebuie sa fiu, chiar si in momentele cand nimeni n-a simtit asta impreuna cumine. Am rezistat, desi am pastrat in suflet o urma de indoiala, ce tradaposibilitatea ca, totusi, atitudinea mea sa fie gresita. N-am planificat alterute, pentru ca n-am putut. Ar fi insemnat sa incerc sa fiu altcineva, tocmaifata de mine.

Dupa mult timp in care “I stoodmy ground”, cineva mi-a ridicat barbia din pamant si, doar cu un zambet, mi-aaratat cerul. Cineva care e departe de a fi oricine. Un Om al carui sufletcumuleaza o multitudine de calitati pe cale de disparitie, o experienta deviata in fata careia ma inclin, o inteligenta si un simt al umorului iesite dincomun, o modestie - indusa de bun simt, nu de falsitate - ce caracterizeazadoar personalitatile alese si o atitudine pozitiva fata de viata, nascuta dindurere si suferinta, nu mimata, sau insusita din citate – cliseu.

Ce mai inseamna, acum, cei (multi)din jur? acele furnicute care isi cara firimitura de paine in directia lor…

N-am incredere in nimeni

2011-12-06T16:17:00.001+02:00

E o afirmatie pe care o aud la tot pasul. Nici eu nucreditez cu incredere prea multe persoane. Prefer sa acuz intai, sa ma insel sisa-mi cer scuze dupa. Dar, sincer, nu tin minte cand a fost ultima data cand intuitiamea a dat gres. Prin urmare, din punctul meu de vedere, neincrederea mea efundamentata. Din fericire simt destul de usor oamenii si, chiar daca nu gasescdin prima punctul de la “i”, pur si simplu simt ca e ceva in neregula cuimaginea afisata. Iar, mai devreme sau mai tarziu, masca va cadea si atunci voisti exact ce a fost in neregula.

Nu suport, insa, oamenii care generalizeaza bazandu-se penimic. E vorba despre acei indivizi limitati care s-au ars o data sau de maimulte ori si care au devenit suparati si suspiciosi cu toata lumea. Lor lelipseste discernamantul, puterea de a distinge intre oameni si capacitatea dea-i cunoaste pe cei pe care ii acuza. Ce au din belsug, insa, e orgoliul, careii orbeste si nu le permite sa considere macar, posiblitatea ca vina sa le apartina.Dar, cand limitarile sunt atat de mari, incat nici macar nu suntem constientica ele exista, asta se intampla. Trasatura poarta numele de superficialitate sie din ce in ce mai predominanta. E sinonima cu ignoranta, care e fericire. Pecale de consecinta, va doresc sa fiti fericiti. Dar departe de mine.

Sau, cum ar spune englezul: never approach a bull from thefront, a horse from the rear and a fool from any direction.

De ce il iubesc pe Dostoievski

2011-12-05T16:57:00.001+02:00

Pentru ca a gandit textul asta in 1880. Acum 131 de ani.

“Din amestecul de glasuri fierbinti si incurajatoare sedesprinse plansul amar al mamei indoliate, care, disperata, se prabusi lapicioarele Lui. “Daca esti tu Mantuitorul, invie-mi fetita din morti!”, ilimplora femeia, intinzand rugatoare si aproape sfarsita mainile catre El.Vizibil induiosat, El privi o clipa trupul neinsufletit al fetitei si buzelelui pronuntara incet o formula magica de inviere. Atunci fetita se ridica pejumatate in sicriu si se uita imprejur, zambind cu ochisorii ei larg deschisisi mirati.

Multimea se buimacise de-a binelea si din mijlocul ei seauzira strigate de bucurie, dar si plansete si rugaciuni, ovatii si exclamari.Se intampla ca tocmai in momentul acela sa treaca pe langa catedrala, peneasteptate, insusi cardinalul, care avea si rangul de Mare Inchizitor. Fatabatranului se intuneca, isi incrunta sprincenele negre si dese si in privire iistraluci un fulger amenintator. Cardinalul isi intinse atunci degetul catretamaduitor si porunci pazei ca acesta sa fie prins. Puterea batranului prelatera atat de mare, incat gloata servila, care i se supunea cu docilitate faculoc pe data strajerilor care pusera mana pe El si-l ridicara indata. In aceeasiclipa si fara sa carteasca, multimea de oameni se inchina pana la pamant in fata batranului inchizitor, iaracesta o binecuvanta si pleca mai departe. Straja conduse prizonierul intr-otemnita stramta si intunecata care se afla in vechea cladire boltita a SfinteiJudecatorii si il incuie acolo. […]

In bezna profunda a noptii, usa de fier a inchisorii sedeschise dintr-odata si marele inchizitor intra inauntru purtand in mana unfelinar.

- Esti chiar Tu? Chiar Tu in persoana?, intreba, dar,neprimind niciun raspuns adauga: Taci, nu-mi raspunde. Si, la urma urmei, ce aiputea oare sa-mi spui? Stiu prea bine ce mi-ai putea raspunde. De fapt, nici nucred ca ai mai putea sa adaugi ceva in plus la cele deja spuse de Tineodinioara. De ce ai venit ca sa ne mai tulburi pe aici? Fiindca Tu nu ai venitdecat ca sa ne tulburi si stii acest lucru la fel de bine ca mine. Dar oare stiice se va intampla maine cu Tine? Maine va trebui sa te judec si te voi arde perug, ca pe unul dintre cei mai inraiti eretici, iar poporul care astazi ti-asarutat si picioarele, maine, la un singur gest al mainii mele, se va grabisa-ti impinga mai aproape jaraticul pe rugul pe care vei arde si ma intreb dacastii acest lucru!? Dar, poate ca stii, adauga el ganditor, neluandu-si privireade la prizonierul sau nici macar pentru o singura clipa. […]

Efortul Tau si scopul suprem al misiunii Tale, a fost acelade a arata omului calea spre libertate. Tu le-ai promis sa le aduci painea dincer, insa te intreb daca aceasta paine promisa se poate compara, in ochii celuislab la minte si la trup, a celui ce ramane o victima permanenta a viciilor siticalosiilor fara numar si care se dovedeste vesnic nemultumit si revoltatimpotriva celorlalti semeni ai sai, cu painea cea de toate zilele, painea datade noi fara de care niciunul nu va putea sa existe!? Si chiar daca in numelepainii din ceruri, vei fi urmat de mii si zeci de mii de adepti credinciosi, cese va intampla atunci cu milioanele si zecile de milioane de fiinite ce nu voravea puterea sa renunte la painea pamanteasca in schimbul painii cerestipromise de Tine? Sau poate ca iti sunt scumpe doar cele cateva zeci de mii deadepti puternici si autoritari, in vreme ce restul omenirii, milioanele defirisoare de nisip construite dupa chipul si asemanarea Ta, cei care Te iubescin toata faptura si gloria Ta si careiti slujesc devotati, reprezinta pentru Tine doar un mijloc prin care sa seproduca rodul menit sa indestuleze hambarele si sa sustina huzurul castei celorbogati si neinduplecati care se folosesc de marinimia Ta? Nu, noi ii pretuim sipe cei slabi. Chiar daca la inceput se arata viciosi si vesnic incaierati intreei, pana la urma vor deveni cei mai credinciosi invataturilor noastre. Vorinvata sa ne admire si sa gaseasca in noi tot un fel de dumnezei, pentru faptulca am stiut sa-i dominam fara sa le suprimam libertatea, care cu timpul vadeveni totusi de nesuportat pentru ei! […]

Necesitatea de inchinaciune unanima reprezinta framantarealauntrica cea mai cumplita a fiecarui om in parte si a omenirii in general dela inceputul veacurilor si pana acum. Ca sa obtina dreptul de a se inchina cutoata suflarea la un singur idol, propus de un grup sau altul de oameni, eis-au secerat unul pe altul cu palosul, de-a lungul istoriei, in razboaie dintrecele mai crancene. Si asa se va intampla pana la sfarsitul lumii, chiar siatunci cand vor disparea idolii de pe lume; chiar si atunci se va mai ingenunchiainca, din obisnuinta, si din instinct. Tu stiai, Tu nu puteai sa nu cunostiaceasta taina esentiala a naturii umane, insa Tu ai renuntat la singurul drapelabsolut, pe care Ti s-a propus sa-l inalti, ai renuntat din egoism, ca sa-ifaci pe toti sa se inchine doar Tie si numai Tie; drapelul acesta suprem,absolut, se cheama paine pamanteasca si Tu l-ai refuzat spre a-l inlocui cu simbolullibertatii si cu painea ta adusa din cer. Priveste urmarea alegerii Tale,facuta in numele libertatii!... Iti mai amintesc si acum ca grija suprema aomului, cea mai chinuitoare si cea mai persistenta, este aceea de a gasi pecineva caruia sa-i incredinteze cat mai repede propria libertate, mostenitainca de la nastere de aceasta fiinta in esenta ei puternic nefericita. […]

Tu ai refuzat sa cobori de pe cruce atunci cand multimea teintarata si iti striga in bataie de joc: “Coboara de pe cruce si atunci vomcrede ca Tu esti Acela”. Tu nu ai coborat pentru ca nu ai vrut sa subjugi omul,folosindu-te de miracole. Ti-ai insusit cu ardoare o credinta liber consmintitasi nu influentata de miracole. Ti-ai dorit o dragoste libera si nicidecum unentuziasm supus, al celui inrobit pentru totdeauna de o putere straina, caresa-i subjuge prin infricosare. Din pacate judecata ta s-a adresat mai multcelor aflati pe treapta de sus a societatii si nicidecum celor mici, obiditi,care nu au nicio sansa sa fie liberi vreodata, in adevaratul sens alcuvantului, cu toate ca s-au nascut cu pornirea spre razvratire in suflet.Trezeste-te si analizeaza ce s-a mai intamplat in cele cinci-sprezece veacuride la plecarea Ta dintre noi. Du-te si priveste pe cine ai ridicat Tu lainaltimea ta. Iti declar sub juramant ca omul a fost creat sa fie mai putinevoluat decat ai crezut Tu initial despre el! Ar putea el oare sa faca pentruTine ceea ce Tu incerci sa faci pentru el? Respectandu-l peste masura, aiprocedat ca si cand ai fi incetat sa-l compatimesti pentru greutatile pe caretot Tu i le-ai asezat in carca in tot acest timp. Respectandu-l mai putin i-aifi cerut sa faca mai putin iar aceasta atitudine ar fi fost mai apropiata dedragoste, pentru ca si povara lui ar fi fost mai usoara.

Se tot vorbeste si se proroceste ca Te vei intoarce si veiinvinge din nou aici, pe pamant, ca iti vei aduce alesii cu Tine, ca vei fiinsotit si de sfetnicii Tai infumurati si puternici, dar nu uita ca si noi vomfi pregatiti atunci sa spunem intregului norod ca voi v-ati salvat doar pe voiinsiva, iar noi i-am salvat pe cei multi si fara putere, pe cei neajutorati sisarmani. Vom veni atunci cu totii in fata Ta, noi, cei vinovati de a fi preluatasupra noasrta pacatele lor, intru fericirea lor, si Iti vom cuvanta: “Acumjudeca-ne daca poti si daca indraznesti”. Sa stii ca si eu am fost in pustiu,ca si eu m-am hranit cu radacini, ca si eu am adoptat libertatea cu care i-aibinecuvantat Tu pe oameni, ba chiar m-am si pregatit sa fiu printre alesii Tai.Insa eu m-am trezit la timp si nu am mai vrut sa slujesc in beneficiul uneitampenii. Am plecat de la cei orgoliosi si am revenit la cei smeriti, intrufericirea acestor smeriti. Aici pe pamant se va infaptui doar ceea ce Iti spuneu in momentul de fata, caci daca cunosc pe cineva care sa merite mai multdecat oricare altul sa arda pe rugul acesta, al nostru, acela nu este nimenialtul in afara de Tine” – Feodor Dostoievski (Fratii Karamazov – 1880)

Despre patriotism, fara ipocrizie

2011-12-01T22:24:00.001+02:00

Talent doesn’t make you smart, just makes you talented. E o reflectieproprie si o realizare tarzie a unui adevar. Si anume ca, nu exista semnul egalintre talent si capacitatea intelectuala. Foarta mult vreme mi-a placut sa credca merg mana in mana. Au contrair, cum ar spune francezul.

Flacara patriotismului nu se aprinde in sufletul meu niciazi, nici in alta zi speciala, nici cu vreo alta ocazie. Si nu, nu pentru casunt dezamagita de ce inseamna viata in Romania, oamenii, mentalitatea,ipocrizia, prostia, spiritul de turma si alte astfel de calitati. Ci, pentru ca,patriotismul e pura ipocrizie, sau in cel mai bun caz, pura prostie. Da, stiu,majoritatea se vor isteriza la o asa afirmatie. Mai ales cei care arboreazadrapelul la date fixe. L-am avut si eu, fluturand, la munca, inca de pe 30,dintr-un exces de zel al unui coleg semianalfabet, dar, ce sa vezi, patriot. Amprimit chiar felicitari de la clienti, furnizori, etc., pentru frumoasa initiativa.Am zambit condescendent si mi-am vazut de ale mele pentru ca

“I’ve never understood national or ethnic pride. Prideshould be reserved for something you achieved or obtained on your own, notsomething that happens by accidents of birth. If you’re happy to be an American,that’s fine. Be happy, don’t be proud. Pride goeth before a fall. Never forgetproverbs” – George Carlin.

UPDATE: Azi am reusit sa-mi rezolv probleme pe care credeam ca va trebui sa le aman, fiind zi libera legala. Am ramas cu impresia ca, singura care a avut liber azi am fost eu...

My chick bad

2011-11-28T15:18:00.001+02:00

Iti privesc poza de profil, schimbata recent si in afarafaptului ca o gasesc genial de amuzanta, o gramada de amintiri mi se imbulzescin minte si un sentiment dulce amarui imi inunda sufletul. Dar o sa maconcentrez pe “dulce”, pentru ca, am motive sa fiu fericita pentru tine si cutine.

In toata perioada asta am avut o senzatie de liniste,pornita din certitudinea ca totul va fi bine si ca, lucrurile se vor aranjapentru tine asa cum iti doresti si cum meriti. Nu imi explic de ce, pentru ca,stii doar ca nu cred in “dupa fapta si rasplata”, ci mai degraba suntpesimisto-realista. Nici la clisee nu apelez, prefer sa spun exact ce simt sicred. Dar, de data asta, “o sa fie bine” imi suna ca un fapt de necontestat.

Bucuria a venit in 2 “sarje”, ca imprumutul de la FMI :)), de care probabil n-ai auzit, fiind prea ocupata cu studiul. Oameni ocupati,doctorii astia ;)) Prima veste grozava a fost rezultatul de la rezidentiat,care mi-a insorit o zi intunecata de munca. Am simtit-o ca pe o reusitaproprie, de parca as fi invatat cot la cot cu tine si am fi dat examenulimpreuna. A doua a fost repartitia propriu-zisa a locurilor, unde cred caemotiile au fost mai mari decat atunci cand te-au anuntat ca mai ai catevaminute sa colorezi perfect bulinutele alea :))

Sa fii pe locul 40 din 500 si reusita sa-ti apartina intotalitate e formidabil, mai ales daca ii punem la socoteala si pe cei mai “norocosi”,care n-au trebuit decat sa invete pe de rost rezultatele. Pot doar sa-miimaginez tensiunea ce plutea in aer la videoconferinta si mi-ar fi placut safiu acolo cand ti-ai ales specializarea pe care ti-ai dorit-o atat de mult. Estio dovada ca se mai poate reusi si pe cont propriu, prin cunostinte - de specialitate ;)) - talent sidedicare. Iar efortul si sacrificiile facute in toti acesti 6 ani – presiuni subcare eu as fi cedat psihic si fizic, de mult – au fost rasplatite ieri,printr-un sentiment pe care incerc sa mi-l imaginez :)

Sunt foarte mandra de tine si te astept sa sarbatorim cufilme la Braila, KFC, George Carlin, Darren Hayes si cu acea discutie de(spre)suflet la o plimbare lunga, care a ramas pending. Lacat sunt de entuziasmata ai putea chiar sa ma convingi sa si gatesc ceva pentrutine :)) Dar, in secret sper sa te multumesti cu un vin fiert, sau un ceai, casa nu mai fie nevoie sa-mi dovedesc abilitatile (vezi operatiunea floricelele :) )

Love you, sis!

P.S.: In caz ca nu te-ai prins, titlul e de aici:

De multe ori, tristetea este reactia omului prost

2011-11-22T16:40:00.001+02:00

“Exista o filozofie mai noua, care este doar o ipocrizie siatat. Ea nu este practica, nu este si aplicata, este doar la nivel de teorie,dar e din ce in ce mai mestecata: eu nu ma uit la televizor, pe mine nu maintereseaza, citesc 10 pagini din Dostoievski pe zi, am afacerea mea, traiesccu prietenii mei, cu sotia mea, aici in micul nostru grup autist, deci faramari legaturi cu exteriorul. E cumvaprezentat acest cretinism ca o reteta a succesului, sau a fericirii. Ei,autismul asta perpetuat cred ca face rau la creier si, din om cu vointa,judecata si reactie ca atare, ca rezultat al gandirii, devii o leguma.

De multe ori asociez tristetea cu prostia, pentru ca, demulte ori, tristetea este doar reactia omului prost. Fara sa generalizam desigur,nici in cadrul situatiilor, nici in cadrul persoanelor, dar, de multe ori,tristetea este doar urmare imediata si fireasca a prostiei. Altfel, daca maiavem un neuron functional, ne revoltam. Tristetea e o stare contemplativa, reflexiva,inactiva. Prefer o stare vecina cu stresul, prefer stresul tristetii, prefernervii, prefer reactia, prefer chiar injuratura, ma rog, imprecatia”

Aseara l-am auzit pe Mircea Badea afirmand cele de mai sussi, deja am pierdut sirul momentelor cand m-am simtit inteleasa, explicata,linistita, ascultandu-l.

In majoritatea cazurilor, reactiile mele sunt completneintelese de cei din jur. Felul meu de-a fi e considerat bizar si, de cate oriimi asum o parere care iese din tipare, am parte de sprincene ridicate, privirisuspecte, cuvinte aruncate superior, sau, din partea celor mai “curajosi”, acuze.Intrebari de genul: de ce esti asa recalcitranta? sau: dar, ce motive ai sa fiiatat de revoltata? ma scot si mai tare din sarite, spre surpinderea sineintelegerea celorlalti. Oricum, explicatiile sunt inutile. De cate ori amincercat varianta asta, singurul rezultat a constat in si mai multi nervi.

Nici nu stim ce inseamna sa reactionam. Nu stim cand artrebui s-o facem si nici macar ca avem acest drept. Poate de aici vine simirarea, cand asistam la un astfel de eveniment rar.

Sentimentul pe care l-am avut aseara, ascultandu-l pe MB rostindconvingerile mele, sustinand aceleasi lucruri in care si eu cred, cu aceeasipasiune care ma caracterizeaza si pe mine, e imposibil de descris. Poate fisimtit, doar de catre cei care se regasesc in cuvintele lui.

P.S.: Ce e mai rau: sa fii cel mai inteligent dintr-un grup de prosti, sau cel mai prost intre oameni inteligenti?

Appreciate the living, don’t sanctify the dead

2011-11-22T10:23:00.001+02:00

Reflectiaimi apartine. Ideea exista de mult intr-un coltisor al mintii mele, insa abiaacum am formulat-o in forma aceasta si am considerat necesar sa o vad siscrisa.

Ce urmeaza sa spun, face parte din acele lucruri pe caremajoritatea nu si le recunosc nici lor insisi, cu atat mai putin altora. E toto forma de ipocrizie, “calitate” pentru care suntem deja faimosi.

Adevarul, pentru cei care sunt dispusi sa-l recunoasca e ca,apreciem ce avem, intr-o mai mare masura, cand pierdem. Sta in natura umana saexageram, sa ne dorim ce nu avem, sa consideram ca ni se cuvine ce avem si saintensificam pana la paroxism sentimente, trairi, etc., atunci cand le-ampierdut. O facem si cu oamenii. Chiar si dupa ce am pierdut pe cineva si sepresupune ca ar fi trebuit sa ne insusim o lectie. Insusirea e doar temporara,apoi intervine natura umana.

Nu-i asa ca, aceia care nu mai sunt in viata noastra au fostcei mai buni, ne-au inteles cel mai bine, au fost mereu acolo cand am avutnevoie? Cum se face ca, nu prea putem spune asta despre cei pe care ii avemalaturi? Parca ei sunt supusi greselilor si parca tindem sa observam mai multlucrurile negative, pentru ca, cele pozitive sunt rutina. In schimb, dupa cepierdem pe cineva, ne amintim numai lucrurile bune si momentele fericite. Candpovestim despre ei, cineva din exterior ar putea avea impresia ca asculda pildedespre dumnezeu coborat pe pamant. Insa, in timpul vietii lor, i-am tratat lafel? Da’ de unde. Erau la fel de supusi greselilor ca oricare dintre noi.

Problemae ca, dupa disparitia fizica a cuiva, dispar si greselile. Le stergem cuburetele si le uitam de parca nici n-ar fi existat. O facem involuntar,inconstient si nu o recunoastem. Dimpotriva, ii blamam pe cei care indraznescsa ne spuna adevarul in fata.

Oare n-am putea sa “sanctificam” in timpul vietii? Eu n-amreusit, decat periodic, in urma momentelor de wake up call, dupa care, alunecamusor in aceeasi obisnuinta de a-i considera parte din “decor”. Insa, sigurantadecorului nu e decat o iluzie. De fapt, orice sentiment de siguranta pe carerutina ni-l induce e cat se poate de fals si periculos. I should know.

Propunerea din titlu mi se pare usor nerealista, dar ideala.Ma intreb cati sunt in stare sa recunoasca asta?

Aroganta necastigata

2011-11-16T14:33:00.001+02:00

Arogance has to be earned, zicea Hugh Laurie in House MD.Apropos, ca o paranteza, am observat ca e la moda sa-ti placa House. Toatalumea l-a adaugat pe facebook la filme urmarite, chiar si persoane despre carestiu sigur ca nu inteleg nimic din el. Poate ca, exprimarea corecta ar fi “maiales persoane care nu inteleg nimic din el”. Daca toti cei care se vor fani aifilmului l-ar si intelege, asa cum ar trebui perceput, cu siguranta lucrul acesta s-ar reflecta in ceva. Dar e suficient sa iesim pe strada, ca sa ne dam seama cati au priceput vreo idee din filmul asta. Parerea mea e ca, dacaexcelam in ceva, in ultima vreme, acel ceva e incompetenta, sau, cel mult,mediocritatea.

Dar, revenind la aroganta, atribut pe care il manifest dinplin – uneori nemeritat, ce e drept, dar hei, nimeni nu e perfect, iar eu imirecunosc greselile – doream sa ma refer la un anumit tip de aroganta care maderanjeaza destul de mult in ultima vreme, pentru ca il observ din ce in ce maides. E vorba de acele persoane care si-au descoperit drumul, care au atins ostare de echilibru psihic si emotional, care gandesc pozitiv intoteauna si,pentru care, orice e posibil, daca iti doresti suficient de mult. Ma bucurpentru ei, daca au gasit calea spre fericirea deplina, dar, de aici pana la aavea impresia ca, adevarul lor e universal valabil si, prin urmare, trebuiepropovaduit cu surle si trambite, cred ca e un pas mult prea mare. A-l face, mise pare o dovada de aroganta suprema.

Sa-ti gasesti pacea, linistea, calea ta in viata, e deapreciat si, inca o data o spun: ma bucur sincer pentru fiecare dintre acestioameni. Insa, atunci cand vreunul din ei incearca sa-mi impuna credintele lui,vorbindu-mi de la un nivel superior, atotstiutor, avand convingerea ca, drumulmeu e gresit si ca, acela pe care l-a descoperit el e singurul pe care artrebui sa pasesc si eu, am o problema. O bruma de inteligenta, sau macar de bunsimt, ar trebui sa dicteze o retinere in a transforma o experienta proprie,interpretata cat se poate de subiectiv si personal, in lectie de viataaplicabila tuturor. Numai orgoliul si aroganta, combinate si in cantitati industriale,ar putea crea impresia posesorului ca e un fel de dumnezeu care a adus cele 10porunci pe pamant. Hai sa fim seriosi, totusi. Din punctul meu de vedere, ce aravea ei dreptul sa faca e sa-si impartaseasca experientele si convingerile, lamodul “eu cred ca…”, “pentru mine a functionat…” etc., complet diferit de “cear trebui tu sa faci…”, sau “gresesti atunci cand…”. Eu m-as simti cel putinrusinata sa dictez cuiva un mod de viata care, pentru mine a functionat. Eadevarat ca, entuziasmul m-ar putea determina sa-mi impartasesc convingerilecircumstantiale, in speranta ca si altii se vor regasi in ele si, astfel, levoi fi de ajutor. Dar, de aici pana la abordarea aroganta si lipsita deinteligenta, e o distanta uriasa, pe care nimeni nu are dreptul sa o parcurga.

Experiente relevatoare

2011-11-16T00:32:00.001+02:00

Nu stiu daca e de vina postarea anterioara, comentariul atatde nimerit al unei persoane care, culmea, nu ma cunoaste prea bine si n-avea deunde sti ce inseamna acel clip, atat de drag mie, nu stiu daca are ocontributie conversatia interesanta de azi cu “anonimul”, wake up call-uldiscutiei cu unchiul meu, faptul ca e seara si, seara, cand sunt singura,interpretez un alt personaj (vorba Ameliei Nothomb); poate ca si capitolul recititdin Dostoievski a avut o contributie, sau amintirile inceputului de relatie cuAlin si gandul ca trebuie sa ma bucur de ce am, atat timp cat am… Poate sicitatul postat de cineva (memoria nu ma ajuta sa identific cine) care spunea:it’s not about what you don’t have, it’s what you do with what you have thatcounts, a ajutat. Poate ca au fost si alte elemente ce au contribuit la stareapozitiva de acum, dar nu le constientizez. Si, desi, niciuna din problemele expuseanterior nu s-a schimbat, dimpotriva, chiar s-a mai adaugat un motiv de grija, cevama face sa fiu linistita. Am o senzatie de liniste ce nu poate fi tulburataprea curand, iar sentimentul e diametral opus tristestii, vecina cu disperarea,de acum cateva zile.

Vorbele “de duh” nu m-au ajutat niciodata, atunci cand le-amdescoperit insirate sec pe vreun site, sau le-am auzit spuse automat de vreocunostinta. Neinsotite de experientele unor trairi autentice si relevatoare,devin simple clisee nesemnificative. De data aceasta, insa, au existat sitrairile. Now, how do I hold on to that?

Introspectii in trairi reprimate de subconstient

2011-11-12T18:49:00.001+02:00

Melodia asta a declansat o multitudine de lucruri, pe care, panaacum, ori am incercat sa le ignor, inlocuindu-le cu altele mai suportabile, orisubconstientul meu a facut asta, cumva, in lipsa unei decizii luate incunostinta de cauza. Exact ca acum 5 ani, cand aveam toate piesele puzzle-uluisi numele jocului, dar, nu reuseam sa le pun cap la cap. Nici nu cred carealizam macar ca ar fi trebuit sa le combin. Pur si simplu le priveam fara sainteleg la ce folosesc. Imaginea de ansamblu era suprimata de subconstient,intr-un mod pe care, nici acum nu-l inteleg prea bine.

Mi-am dat seama de unde provine tristetea pe care o simt defiecare data cand ma intorc in locul pe care l-am numit “acasa” timp de 28 deani. Sunt fapte pe care nu le pot schimba, sunt lucruri asupra carora nu pot saintervin si facts pe care trebuie sa le accept, asistand neputincioasa la “spectacol”.Sunt schimbari trecute sub zambete greu incercate, sunt profunzimi dureroase inpriviri odata senine si, multe, multe diversiuni. Cele facute constient lasaurme dureroase, iar cele involuntare sunt percepute si mai dureros, atunci candceva le declanseaza, ulterior.

Asta s-a intamplat si aseara, cand m-am trezitplangand, asa cum obisnuiam odata, fara sa inteleg prea bine ce legatura aveamelodia cu motivul pentru care nu mai reuseam sa ma opresc… N-avea. Nu unaevidenta, cel putin. Dar, atunci am realizat ca, nu mai tineam minte ultimadata cand am plans asa, cand m-am descarcat, dand afara, odata cu lacrimile,tot ce era urat.

Am gasit intotdeauna cai de a-mi elibera sufletul de povarape care o ducea, dar negarea prin reprimare nu a fost niciodata una din ele.Probabil, pentru ca, pe atunci cautam solutii si credeam ca ele exista, chiardaca imi era imposibil sa le gasesc vreme indelungata. Sufeream, dar cusperanta ca va trece la un moment dat. E posibil ca, pe parcurs sa-mi fi dat seamaca, unele lucruri nu vor fi niciodata asa cum am crezut, sau cum mi-am dorit,asa cum le-as putea accepta si, atunci, a intervenit subconstientul.

In ultima vreme m-am obisnuit sa vorbesc fara a vorbi, sausa-i las pe cei care pot si stiu, sa ma exprime. M-am concentrat pe exterior sipe lucruri asupra carora aveam influenta, ignorand complet interiorul, undecontinuau sa se adune trairi, emotii, frustrari, probleme not dealt with.

Timpul trece incredibil de repede si nesemnificativ, iargandul asta e insuportabil. Am tot mai mult senzatia ca I’m in the wrong place,at the wrong time, with the wrong people, doing wrong things. Iar eu suntlegata de maini si de picioare.

De mai bine de jumatate de an incerc sa ma hotarasc daca saiau sau nu cu mine o fotografie. Imi pun aceeasi intrebare de fiecare data candajung “acasa”, dar nici nu ma decid s-o iau, nici nu-mi explic de ce n-o fac.

Nu mai stiu sa simt dor. Mi-am reprimat si sentimentul asta.Percep mai mult ideea de lipsa, dezbracata de sentiment.

M-am obisnuit sa privesc sceptic, sa ma indoiesc, sa pornescde la premisa vinovatiei pana la proba contrarie, sa ma intorc privind inspate, sa ma feresc, sa ma apar, sa anticipez fapte, cuvinte, reactii, ca sa lepot face fata. Caut subintelesuri si citesc printre randuri, decodez priviri siinterpretez gesturi. Cand cele de mai sus releva prea putine, caut motive. Primavedere nu e decat o imagine in spatele careia se ascunde adevarul. Si mi-arplacea sa pot spune ca sunt paranoica, dar cand intuitia mea se dovedestecorecta, ba chiar, uneori, mai e prinsa si cu garda jos, putine lucruri ar maifi de zis. Paranoia nu e unul dintre ele.

Oamenii pe care nu-i pun sub semnul intrebarii, foarteputini de altfel, sunt imprastiati prin tara sau prin lume. (Poate acum veiintelege mai bine, Diana, de ce am fost atat de impresionata, de gesturile tale“fara importanta” si de tot ce ai facut si faci pentru mine)

Cam astea au fost lucrurile pe care, piesa asta scurta si,oarecum banala m-a facut sa le constientizez. Odata exprimate, ramane de vazut daca/lace vor ajuta.

Cu dedicatie

2011-11-11T16:53:00.001+02:00

Pentru toti imbecilii care m-au calcat pe nervi in online/offline si a caror viata se invarte in jurul copiilor lor.

"It’s all about the children. Help the children, what aboutthe children, save the children. You know what I say? F**k the children!

There’s a neurotic fixation that somehow, everything has to berevolved around children. First of all, they’re not all cute, some are reallyunpleasant. Second premise: not all children are smart and clever. Kids arelike any other group of people: a few winners, a whole lot of losers. There arelots of losers out there that are simply not going anywhere. And you can’t savethem all.

Another bullshit is that every child is special. Boy, theysay it over and over, as if to convince themselves: every child is special.Every child is clearly not special. But let’s say it’s true. What about everyadult? Isn’t every adult special too? And if not, at what age do you go frombeing special to not so special?" - G.C.

sau

2

2011-11-10T16:31:00.000+02:00

Cifra magica de azi e 2. Am descoperit doi oameni ce merita admirati pentru creatiile lor si doua motive sa zambesc linistit. Primul e Balazs Havasi, pianist si compozitor contemporan. Iar, mie, pianul si oamenii care il stapanesc, mi se par desprinsi din alta lume. Havasi e cunoscut drept cel mai rapid pianist din lume, dar nu neaparat rapiditatea mi se pare importanta, cat talentul deosebit, de a inova clasicul.

Al doilea e, de fapt, o a doua: Amy Shackleton, o pictorita la fel de contemporana, care picteaza fara pensula. Rezultatele impresionante le puteti admira aici.

Azi, 2 a fost magic, cu atat mai mult cu cat, "contemporan" nu e unul din cuvintele mele preferate si, cu siguranta nu e sinonim cu notiunea de calitate. Dimpotriva.

For every sunset the light has to fade

2011-11-08T15:57:00.000+02:00

toxel.ro

“I say things that a lot of people feel, but don’t quiteknow how to say it” – Darren Hayes

Eu intotdeauna l-am perceput asa, dar am fost surprinsa sa-laud descriindu-se la fel. Cand cineva reuseste sa puna in cuvinte ceea ce tupastrezi adanc ascuns in suflet, ce ar mai fi de zis?

"You will never get older and youwill never feel pain

Or fill the room with laughter likeyou used to

And I won't hear you speaking orothers call your name

In spite of this the world willstill continue

And you will always remain in myheart forever young

Sun and wind won't change you andyou'll escape the hands of time

And now your beauty won't betrayyou and your future's paved with gold

But in my mind you are suspendedand you will be forever young

I'm a little bit hopeful that weall carry on

But part of me still thinks we'reall just stardust

And from the highest mountain Iwent to make a sound

I thought that if I called out youwould answer

But no one did

And you will always remain in myheart forever young

Sun and wind won't change you andyou'll escape the hands of time

And now your beauty won't betrayyou and your future's paved with gold

But in my mind you are suspendedand you will be forever young

I know the rules of the game

For every sunset the light has tofade

But baby a light like yours was soglorious

Glorious"

I know that secret better than you

2011-11-06T20:27:00.000+02:00

It's like... tears of happiness, like rolling in autumn leaves in a park, like enjoying a lollipop at work, like looking your boss in the eyes with a smug face and saying "no!", like the rush of an explosive orgasm... It's that good.

Nea ciobanu’

2011-11-03T16:49:00.000+02:00

Oile merg pe principiul (presupunand ca oile ar avea principii)“capul plecat, sabia nu-l taie”. Ciobanii, in schimb, fiinte superioare, seghideaza dupa principiul DM, in traducere libera: daca merge. Si merge. Laromani, intotdeauna merge orice.

Ieri, un cioban m-a crezut oaie. Poate si pentru ca, pana lamine, a avut de-a face cu sute, poate chiar mii de oi. M-a subestimat, chiar sidupa micile indicii pe care i le dadeam, ca se inseala. Motivul pentru care nule-a observat este, evident, pentru ca e cioban. El, insa, se credea Cioban. Acontinuat sa-si forteze norocul atat de mult, incat am fost constransa sa-iarat ca sunt, de fapt, lup. Ma privea, dar continua sa nu ma creada. Incerca sama convinga ca sunt si eu doar o oaie si, inca, una neagra, pentru ca refuzamsa stau in turma. Mi-am aratat coltii pentru a fi mai convingatoare, dar el,privat de experienta intalnirii cu un animal salbatic, continua sa ma maneinapoi in turma.

Enervata de refuzul lui de a privi adevarul in fata si dea-l recunoaste, i-am sarit la gat, pregatita sa-l sfasii in bucati. Probabil ca,in ultima clipa a inteles, totusi, ceva, pentru ca, privirea lui tradaparsivitatea planificarii unei razbunarii necinstite. Pana ce va veni, pasindpe nesimtite, cu armele ascunse la spate si gata de un atac miselesc - singuramodalitate prin care poate castiga – eu imi savurez victoria obtinuta drept sima mandresc cu verticalitatea pe care oile n-o vor avea, pentru ca, n-o vorintelege niciodata.

Take time, it's free

2011-11-02T23:51:00.000+02:00

Alin mi-a facut o surpriza si m-a dus sa vedem “In time”.Asteptari de la Justin nu am avut, dar nici nu pot spune ca m-a surprinsplacut. Pur si simplu a jucat decent, suficient cat sa nu se faca de ras, darnu indeajuns de bine pentru a se face remarcat. Pe Amanda Seyfried am adorat-oin Chloe si mi-a facut placere s-o revad intr-un rol diferit si cu un lookcontrastant. Bineinteles, Olivia Wild se face remarcata, chiar daca aparedestul de putin, dar cireasca de pe tort pentru mine a fost altcineva. Un numepe care il voi retine cu siguranta de acum inainte e Cillian Murphy. Aparitialui mi-a taiat respiratia, rolul a fost foarte bine interpretat, iar el areceva deosebit in fizic si atitudine. Abia dupa ce am ajuns acasa si l-am cautatpe net, am descoperit ca a avut un rol considerabil in Inception. Numai ca,acolo nu mi-a spus mai nimic. In “In time” mi-a spus ca se poate descurcafenomenal in roluri complet diferite. Iar genul asta de actori suntirezistibili.

Secret codes and battleships

2011-11-01T23:45:00.000+02:00

Mi se intampla uneori, cand nu stiu ce muzica sa ascult, satastez, aproape inconstient, Darren. Youtube-ul e destul de ofertant in ceeace-l priveste. Asa am facut si aseara si, spre surprinderea mea, Darren Hayesera din nou in topul cautarilor, ceea ce nu putea insemna decat un singurlucru: album noooooooou! Nu mi-a luat mult sa aflu ca a fost lansat acum catevazile. Timpul n-a trecut suficient de repede pana azi, cand fratele meu mi-afacut rost de o varianta a albumului cu piese bonus. Asta o sa ma tina ocupata,intr-un mod fericit, cel putin o saptamana, timp in care cu siguranta voiinvata piesele pe de rost.

Ziua de azi mi-a fost senina din acest motiv. Am descoperitun Darren diferit, inovator, dar, in acelasi timp, intors la originile SavageGarden. Ascultandu-l vorbind despre album, dupa ce am parcurs toate piesele, amrealizat ca am intuit si simtit exact ce a vrut sa transmita. La fel cum mi seintampla acum mai bine de 10 ani. Numai ca, pe atunci eram un om diferit. Intretimp, personalitatea, gandirea si modul meu de a simti s-au modificatconsiderabil. Dar, zambesc fericita la gandul ca, datorita lui, revin si eu la originisi imi amintesc cu placere de copilul din mine.

Si daca tot veni vorba de amintiri… colectia de CD-uri cuDarren mi-a completat-o tata, sub forma unui cadou de ziua mea, acum multi ani.Inca mai simt atat de recent momentul, de parca a fost ieri. Si ca o ironie a sortii,am primit albumul acesta tocmai azi, cand tata ar fi implinit 55 de ani…

Busy is my best friend

2011-10-29T16:16:00.000+03:00

"When you try to see your vision to the fullest extent
Busy is your best friend
When you're hoping whatever you're going through would just end
Busy is your best friend
When you don't wanna think no more, when you're hurting so bad that's in your core
But it would hurt even more if you stop even for a second
Busy is your best friend
And busy is my best friend"

Am crescut de mica in ritm si rima de hip hop, datoritafratelui meu. El mi-a deschis mintea si sufletul pentru acest gen. Chiar sitata incepuse sa asculte cu pasiune si interes melodiile pe care i le aratam,sau pe care le auzea, in treacat, la noi.

Acum ani buni, weekend-urile erau zile de vizita la bunici.Tata ne trezea dimineata cu animalute de plus cu care ne gadila si, in jurulcarora crea povesti, care ne faceau sa radem cu gura pana la urechi. Apoi neimbracam si ne pregateam de plecare intotdeauna pe muzica lui Luci (fratelemeu). Mi se pareau magice acele momente, cand muzica inducea visuri cu ochiideschisi, cand gandurile mele erau atat de departe incat ma speriam de ai meiprin casa, sau ma impiedicam in blugi, cand incercam sa fiu prezenta in doualocuri. Castiga mereu lumea mea interioara, alimentata de exterior.

Tata mereu fredona cate o piesa recent auzita, iar mie mereuin statea pe limba titlul ei. II rugam sa-mi spuna, dar el zambea si continua sacante fortandu-ma sa-mi amintesc. Stiu ca nimeni n-a avut un tata atat de “devarsta noastra” cum am avut noi. Daca n-a fost singurul parinte cu minteadeschisa, care a cultivat o relatie de prietenie, intr-un mod unic care, pelanga apropiere, impunea si un respect tacut, dar recunoscut, cu siguranta afost singurul care impartasea sincer si profund toate pasiunile si intereselecopiilor lui. Atat de profund, incat, cand descopeream o noua melodie, primulmeu gand era sa ajunga tata acasa sa i-o arat.

Acum ca lucrurile nu mai pot fi niciodata la fel, incerc sanu-mi ies din ritm si sa tin pasul cu melodiile lui Luci. Pe unele le vad pefacebook, altele mi le arata personal. Iar unele sunt adevarate explozii deadevaruri exprimate in mod genial. Unele ma descriu, altele imi depasesc chiarputerea de imaginatie, dar toate impun respect si injosesc ideea de muzica, asacum e ea perceputa in zilele noastre.

Iar acum, aceasta e melodia care m-a facut sa scriurandurile de mai sus. Artistul ar trebui sa spuna multe pentru cunoscatori, pentrumajoritatea va ramane inca unul din multime, la fel cum ii consider si eu pe ei. Pentru mine a fost o bucurie sa-l regasesc sireascult. Pentru cine e pe aceeasi lungime de unda cu mine, enjoy.

P.S.: Melodia e inspirata ca negativ din ~~James Blake – Limit to your love,melodie foarte isteata ca versuri, dar antipatica din restul punctelor devedere~~ Feist - The limit to your love si a transformat-o, genial, asa:

P.S.: Rectificarea se datoreaza mustrarii primite de la Luci ;)) fapt ce consolideaza si mai mult parerea mea despre nenea James, si anume ca e un lalait trist si atat de antipatic, incat fata lui cere pumni. Am zis-o.

Incarcat de munca la birou? Exista solutii!

2011-10-25T21:09:00.000+03:00

Asa zice un articol primit pe e-mail. Il redau incontinuare.

“Cu siguranta si dumneavoastra ati observat sau ati simtitpe propria piele, in ultima vreme, tendinta generala din firmele in carelucram: cat mai multe de facut pentru cat mai putini oameni care se pricep laacele lucruri. Altfel spus: te pricepi, mai ia inca una sau doua indatoriri(bonus) din partea companiei! Nu conteaza ca timpul de lucru ramane acelasi sica, de obicei, rezultatele nu mai sunt atat de bune atunci cand teancul de actese aduna gramada pe birou. Important este ca "managerul" sa se simtabine stiind ca a delegat acea activitate unui om competent. Sau (deja) excompetent.

Zilele trecute am avut ocazia sa discut cu unul dintre "headhunterii" cunoscuti de la noi din tara, fin analist al fortei de munca sia performantelor angajatilor, pe care l-am intrebat de ce se intampla astfel desituatii si, mai ales, ce e de facut. Iata care au fost sfaturile sale,interesante si cu siguranta utile pentru fiecare dintre noi:

Daca sunteti angajatul care primeste astfel de sarciniextra: "nu refuzati din start, da prost in fata sefului. Spuneti doar ca"spre binele firmei o facem, cum sa nu". Nici nu cereti bani in plusdin start, intrebati doar daca "se plateste in plus fata de celelalteactivitati". Apoi, apucati-va de treaba cu spor 1-2 zile, dupa careincepeti sa dati mailuri in care intrebati daca "sarcina x este maiimportanta decat sarcina y, pentru ca astazi ar trebui terminata prima etcsamd". Tineti-o asa cam o saptamana apoi abordati-l pe "sefu" siintrebati-l cum i se pare ca merg lucrurile si daca nu mai e nevoie de ceva "ajustari".Teoretic ar trebui deja sa fie stresat suficient cat sa va propuna sa va maidea un om sa va ajute. Daca nu, recurgeti la cazul extrem: luati-va concediu osaptamana si intrebati cine va inlocuieste in aceasta perioada. La intoarcere,cu siguranta veti gasi un haos general din care va rezulta o"reorganizare" a sarcinilor"”.

Cum?! E a doua oara cand citesc textul si tot mai rad. Neneaasta e “head hunter” si fin analist al fortei de munca ?! :))))) Intr-adevat,trebuie sa fii foarte subtire (fin) sa emiti asemenea ineptii ambalatepretentios sub forma de solutii magice. Deci, dragi angajati din tara asta,luati aminte la vanatoru’ asta de capete ca va spune el ce trebuie sa faceti. Pevoi nu v-a dus capatana, asa ca fiti atenti la cineva care se pricepe. Maiintai o lalaiti o saptamana, in incercarea de a va stresa seful, timp in careel sigur va va plange de mila ca aveti mult de treaba si nu va descurcati. Maimult, se va oferi singur sa va dea un ajutor, in persoana unui coleg. In niciuncaz nu va tipa la voi de dimineata pana seara, etichetandu-va cu fel de fel deapelative, amenintand ca, daca nu terminati la timp va concediaza. Variantaasta nu intra in calcul. Dar, in cazul in care, totusi, nu se simte sa va deaun ajutor, veniti voi cu geniala idee de a va lua un concediu. :))))))))))) Da,da, nu radeti ca mine. Luati in serios specialistul. Se pare, totusi ca nea’priceputu’ asta nu a aflat ca, pentru a-ti lua concediu nu e suficienta dorintaangajatului, ci si acordul angajatorului pentru perioada respectiva. Ei, las’asa, ca la prima citire merge. Vorba lui Badea: toate-s la prima mana in taraasta, iar prostimea inghite nemestecat ce i se serveste.

Iata, deci, care au fost sfaturile interesante si cusiguranta utile, pentru fiecare dintre noi. Si voua v-au folosit?

O pasiune n-are nevoie de motivari

2011-10-25T10:27:00.002+03:00

toxel.ro

La scurt timp dupa postarea anterioara, am gasit pe facebook acest mic text apartinandu-i lui Octavian Paler:

"O pasiune n-are nevoie de motivări.
Ea nu cere neapărat să fie
înţeleasă şi explicabilă.
Dimpotrivă,
începe acolo unde nu mai e nimic de explicat,
sfârşind abia când simte din nou
nevoia de lămuriri".

Mici obsesii

2011-10-24T16:02:00.000+03:00

De cand ma stiu am avut o pasiune vecina cu obsesia pentruTom Cruise. Pana de curand, cand, in mod complet surprinzator, locul i-a fost “suflat”.Spun surprinzator pentru ca, pe mine, barbatii care arata bine si apar pecopertile revistelor sau in diverse topuri, ma lasa rece. Nu mi-au placutniciodata Brad Pit, David Beckham sau altii ce au facut obiectul isterieifeminine in masa. Dimpotriva, un corp bine lucrat si un chip de o frumusetecomuna, banala, imi sunt indiferente. Extrem de rar se intampla sa intorc capul pestrada dupa cineva, sau sa admir vreun actor/cantaret, etc., altfel decat dinpunct de vedere profesional.

Ca sa ma topesc dupa cineva, trebuie sa fie deosebit, la unnivel dificil de explicat in cuvinte. Atat de complicat, incat nici n-o saincerc o explicatie. Ca sa nu mai lungesc vorba, recenta pasiune se numesteHugh Jackman. Mi-a placut inca de acum cativa ani, cand visam cu ochii deschisi,urmarind Kate & Leopold. Doar ca, pe atunci nu m-am obosit nici macar sa-I aflunumele. Mi-a placut filmul si atat. M-am multumit sa-l incadrez superficial incategoria actorilor “one movie wonder”. Incredibil de tarziu l-am descoperit,la recomandarea lui MB si abia atunci am facut conexiunea cu Kate &Leopold. De atunci i-am cautat toate filmele si am descoperit nu doar un barbatcriminal de sexy, ci si un actor ce poate face fata unor roluri extrem dediverse, neincadrandu-se in niciun tipar.

In weekend am fost la Real Steel si, desi trailer-ul nu mi-aatras atentia deloc, am avut parte de o surpriza de zile mari. Filmul a fostmult mai bun decat mi-am imaginat si inca o data mi-am dat seama de capacitateaacestui om de a juca orice. Absolut orice. Iar asta il face si mai sexy.

Apropos de Hugh, mi-am amintit de aceasta poveste amuzanta:

Idei bune exprimate mediocru

2011-10-22T16:43:00.002+03:00

Devreo 3 zile ma chinuiesc sa postez un text primit de la Ana, dar n-am reusitdecat sa-l plimb dintr-un comp in altul, in speranta ca voi avea timp sa ma uitpe el acasa. Sau la munca. Sau iar acasa. Sau tot asa.

M-amidentificat atat de mult cu ideea textului incat entuziasmul m-a impiedicat safac o analiza obiectiva la prima vedere. Textul ii apartine lui MirceaCartarescu, personaj pe care nu l-am admirat niciodata si nu l-am creditat cuvreo inteligenta deasupra mediei. Aceasta este a 2 a vedere:

“Daca traiesti numai inRomania, e posibil sa nu-ti dai seama ca eceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toticeilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputintasa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuitisunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluitde faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii desupravietuire e mitocania agresiva.

Inorice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate demult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana lacaricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care saelimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice,ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acordca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ticeri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca unbalsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceastaipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizareasubstantei sociale.

Romanulnu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca estibun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare.Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cuclientii.

Zambetulprofesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pefata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepesa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele cadupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastrastandard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.

Badaraniide care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oamenila care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosipentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentruca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocaniau avansat social, calcand peste cei blanzi.

In armata,soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Candajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.

Si tot asa, in toate straturile sociale si la toatenivelurile, romanii sunt proprii calai si propriile victime intr-o societateprofund alienata psihic, o societate isterica.

Credca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua lanivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulceresi atacuri cerebrale. Conflictul generalizatal fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai.Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele deeducatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourilemarilor orase.

Potfi si alte explicatii obiective. Dare inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea inmijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.

Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepemsa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, nedezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand,devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele derau ca si noii imbogatiti. Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastrasociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei. Iar cercul acestei nevrozenationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca oricedemers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred cane-o putem permite deocamdata”.

Observatiile mele:
Daca traiesti in Romaniasi nu-ti dai seama ca e ceva in neregula, fie si in conditiile in care nu aiiesit niciodata din tara, inseamna ca esti complet retardat sau autist. Nu-titrebuie experienta unei alte civilizatii, pentru a sesiza ca e ceva in neregulacu a noastra. Tine doar de bunul simt instinctual, care daca iti lipseste, nuai nicio scuza.
Sa nu victimizam totusibadaranii. E adevarat ca, unora, agresivitatea le este oarecum justificata dinprisma sechelelor lasate de interactiunea zilnica cu marlanismul, prostia,tupeul si nesimtirea. Insa, atunci cand cineva calca pe cadavre pentru a ajungesus, cumva, nu prea pot sa-l mai compatimesc. E una sa tipi la ghiseuvarsandu-ti nervii pe cineva care ar putea fi nevinovat si o cu totul altapoveste e sa calci “peste cei blanzi” pentru a avansa in viata. In primul caz,as putea invoca sechelele drept scuza, insa, al doilea nu are nicio scuzavalabila.
“Inraiti de lumea in mijlocul careia traim,cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai”. Nu inteleg cum ar fi posibil, in cazul unui om care, la baza afost “bland”. Ne inraim, asta e adevarat, dar nu ne transformam in bestii,decat daca am fost intotdeauna bestii.

“Ascensiunea” si “supravietuirea”,castigate cu pretul mitocaniei, nu isi au locul in aceeasi propozitie. Oameniicare doar vor sa supravietuiasca nu au nimic in comun cu aceia care vizeazaascensiunea cu orice pret. Primii nu vor jubila niciodata la gandul ca suntrai, dimpotriva, isi vor constintiza situatia si o vor regreta. Cei care nu sedau inlaturi de la nimic pentru a obtine ce isi doresc sunt o alta categorie,pentru care, eu, cel putin, nu am nicio consideratie. Iar psihanaliza in acesteconditii, nu e doar inutila si fara finalitate, ci complet rizibila.

Feels like winter

2011-10-17T19:55:00.002+03:00

Inca disimulez sentimentul unei toamne tarzii, desi iarnasi-a intrat complet in drepturi. Am auzit ca se va incalzi zileleurmatoare. Nu ma incalzeste cu nimic. Oricum,toamna nu e vremea bilanturilor pentru mine. Nu trag linie, nu adun, nusocotesc nimic. Las bilanturile in seama contabililor. In schimb, fac curatenie.Pentru ca, trebuia demult, dar am tot amanat si, pentru ca, psihicul meu nu maisuporta multe lucruri. Da, e timpul pentru o curatenie generala in blogroll. Urmarescbloguri pe care nu le mai urmaresc demult, ba chiar ma scot din sarite. Primele care vor disparea, apartin celor care insista sa scrie zilnic fara saaiba nimic de zis. Am avut rabdare o zi, doua, noua, dar cand ajung sa citesc postaridespre lipsa de inspiratie zilnic, rabdarea mea cedeaza. In primul rand, ma deranjeaza lipsa de respect si consideratie pentru mine ca si cititor si, nu inultimul rand, am senzatia ca sunt luata de proasta. Prin urmarerefuz sa fac trafic oricarui blog pe care sunt afisate postari de genul: pentruca azi n-am inspiratie, o sa va povestesc ce au mai scris pe blog A, B, C […] X, Ysi Z. Nu merci. Daca ma interesa ce face X nu intram pe blogul tau.

O alta categorie de bloguri care vor iesi sunt cele care in ultima vreme s-au umplut declisee. Copy-paste stiu sa dau si eu, iar de vorbe spuse fara cap, repetateautomat, fara a fi puse sub semnul intrebarii, sunt satula. Mai ales daca suntemise sub forma unor descoperiri majore. Bine zicea George Carlin: I don't support causes like "let's teach children to read"; kids who want to read are gonna learn how to read. Let's teach children to question what they read. That's more important.

Un exemplu de blog al carui autor posteaza zilnic, dar carenu va disparea prea curand din aria mea de interes este acesta. Sau acesta.

P.S.: Nu ma astept de la cei vizati sa le pese de blogroll-ul meu, pentru ca followers exista din belsug. Ca de obicei, tot ce fac si spun e in primul rand pentru mine.

Drepturi cunoscute = Drepturi recunoscute

2011-10-13T21:20:00.001+03:00

Azi am primit prin posta rezolutia sesizarii mele la BCR, despre care vorbeam in postarea anterioara. Ceva clar a fost putred in Danemarca, din moment ce raspunsul suna cam asa:

Urmare a cererii dvs inregistrata la BCR contact center subnr. x, va facem cunoscut ca s-a procedat la inchiderea contului y si a carduluiatasat si au fost anulate comisioanele restante aferente acestui cont.

Va multumim pentru intelegerea acordata, asigurandu-va ca de fiecare data de consideratia noastra.

Sa-i fi impresionat cazul meu atat de mult, incat sa fi facut o exceptie?! Mi s-a acordat vreo favoare?! Daca stiam ca e atat de simplu, ceream mai multe.

Evident ca nu. Raspunsul lor sec denota un singur lucru: vina. Vina ascunsa ca mizeria sub pres si nerecunoscuta. Abia atunci cand mi-am stiut drepturile, mi le-au recunoscut si ei. Pentru cine nu si le cunoaste, BCR e un fel de camatar care joaca alba-neagra.

In loc de cuvinte

2011-10-07T16:28:00.000+03:00

Uneori, o fotografie chiar transmite mai mult decat toate cuvintele...

Eu, in ultima vreme

2011-10-06T22:50:00.000+03:00

- Desi stau la etajul 3, mi se intampla sa urc pana la 4. Sau sa cobor la subsol, in loc sa ma opresc la parter. Realizez destul de tarziu ce fac. Suficient de tarziu, cat sa amuz pe toata lumea care e cu mine.

- Pregatesc mese copioase la care uit sa pun sare. Sau aduc furculite pentru ciorba.

- Torn lapte in termosul nou cumparat, fara sa scot din interior carticica de instructiuni.

- Spal rufe la masina ore intregi, fara sa-mi amintesc sa adaug detergent.

- Trec pe lista de cumparaturi lucruri pe care tocmai le-am achizitionat.

- Povestesc cu entuziasm lucruri amuzante, fix oamenilor de la care le-am aflat. Cei care ma cunosc foarte bine au si rabdarea sa-mi puna intrebari suplimentare pe parcurs, ca, in final, sentimentul de jena sa fie maxim.

- Cand ma concentrez prea mult pe detaliile unei povesti, uit complet si pentru totdeauna unde voiam sa ajung.

Ar mai fi si altele, daca mi le-as putea aminti...

Vorba lui George Carlin: "a few words cross my mind: alzheimer's disease".

Noapte de cosmar / Kevin Costner

2011-09-29T15:29:00.000+03:00

Noapte de cosmar am avut aseara, iar acum incerc sa stau treaza, la munca. M-amtrezit cu ochii fix in ceasul electronic de pe masuta televizorului si, cred cal-am privit minute in sir, pana am realizat ca era chiar 4 si ceva. Nu visam.Dar, ceva visasem si era ceva oribil, suficient de grotesc cat sa ma trezeasca.Imagini cu pisici moarte, sange si caini torturati imi reveneau in minte intimp ce imi dadeam seama ca nici fizic nu ma simteam prea bine. Durereaabdominala nu putea nici ea fi asociata cu visul, pentru ca o resimteam din cein ce mai tare. Dupa ce am incercat sa dreg busuiocul cu o pastila, sa madistrag privind stirile de la ora 4 (slava domnului ca nu erau tot sangeroase)am revenit la somn. Teoretic numai, pentru ca, practic, ma trezeam prea des casa pot spune ca am adormit, cu alte imagini in minte. Visasem ca am lasa usa apartamentului deschisa si doi indiviziinarmati cu arme albe au deschis frumos usa si s-au apropiat de mine. Intot acest timp eu ne putandu-ma misca deloc. Cosmarul s-a repetata panadimineata si il revedeam, parca, cu incetinitorul, simtind din plin si vremeindelungata un sentiment de frica amestecat cu groaza.

Dimineata, inca nu-mi trecuse nici raul fizic, nici senzatiaoribila, de real, a prostiilor visate, dar ma gandeam ca odata ajunsa la munca,imi voi reveni. Cu acest gand in minte, rasucesc cheia in usa, apoi ma aplec dupa poseta. Inacest scurt interval, cineva din exterior pune ferm mana pe clanta si odeschide. Era Alin, dar n-am apucat sa constientizez ca era normal sa vinaacasa la acea ora, ca, sperietura a fost maxima. Eu oricum ma sperii intens sidin orice, iar de data asta am avut nevoie de ceva timp sa-mi revin.

Dar, sa termin povestirea intr-o nota mai vesela. La stirilede la ora 4 (cele nesangeroase) am aflat ca a venit in taraKevin Costner. Zona in care s-a cazat se numeste Dragoslavele si se afla injudetul Arges. Bineinteles ca, reporterii i-au intrebat pe sateni daca sebucura de venirea lui Kevin. Amuzamentul e asigurat de fiecare data cand oamenisimpli de la tara sunt intrebati de lucruri de care n-a auzit neam de neamullor. Dupa “operatiunea” Deveselul – alt show de comedie – era timpul pentruKevin Costner. Ce credeti ca au raspuns mamaile? “Ne bucuram, daca ne marestepensiile Chevin asta” :)) Pur romanesc.

Manifest impotriva BCR

2011-09-28T18:42:00.001+03:00

Exista si oameni care prefera sa evite orice fel de contact cu bancile, oameni care nu sunt prostiti de reclamele “atractive”, pe care le vad la TV, in pauza de meci. Eu sunt unul dintre acei putini oameni. N-am facut niciodata un credit nicaieri, nici macar la o institutie financiara nebancara, C.A.R., sau alte asemenea. Nici nu am de gand sa fac asa ceva pe parcursul vietii mele. Planific sa ma intind fix cat ma tine plapuma, niciun leu mai mult. Nu de alta, dar, copiii nu prea apar in planurile mele de viitor ca sa-mi preia ratele.

Lasand deoparte ironia, am avut, totusi, mai mult fara voia mea, tangenta cu o banca. BCR mai exact, care, in parteneriat cu facultatea pe care am absolvit-o acum 5 ani, mi-a emis un card de debit, ca na, m-a dus si pe mine capul, suficient cat sa iau bursa pe parcursul celor 5 ani de studiu.

Alegerea bancii nu mi-a apartinut, pentru ca, avand in vedere conventia dintre facultate si BCR, toti cei care beneficiau de bursa, aveau musai card BCR.

Din cat ma mai ajuta memoria - cardul fiind emis acum 10 ani - nu-mi amintesc sa fi semnat vreun contract cu banca.

Dupa absolvire, mi-am retras ultima bursa si, apoi, nu mai retin ce s-a intamplat cu cardul. Cert e ca, la un moment dat nu-l mai aveam. Cum in 2006 aveam alte probleme care mi-au marcat viata, cardul BCR nu era chiar o prioritate. Oricum exipira in foarte scurt timp si, am presupus ca, ne mai prezentandu-ma sa revendic un altul se va inchide. Ei bine, nu numai ca nu s-a inchis, dar BCR-ul a continuat sa emita card dupa card, pana in acest an si, evident, sa perceapa comisioane de administrare si de dracu’ mai stie ce altceva.

Acum ceva timp primesc mesaj sa ma prezint sa ridic cardul de debit. Atasat era un numar de fix de Bucuresti. Initial am crezut ca e vorba de o greseala, pentru ca uitasem complet ca am avut cardul de bursa. Am sunat la numarul de contact si dupa ce m-am lamurit ca era intr-adevar vorba de el, am solicitat inchiderea lui. Dupa o conversatie de vreo 15 min cu o tanti, primesc asigurari ca totul s-a rezolvat, cardul e inchis, totul in regula, dar sa merg la cel mai apropiat sediu BCR pentru confirmare.

Dupa mai multe luni, am mers. Mai mult din paranoia, ca sa fiu eu sigura, pentru ca, daca ma bazam pe acea convorbire, puteam sa dorm linistita ca BCR veghea pentru mine.

La ghiseu, surpriza. Un baiat de varsta mea imi spune, senin, ca e cat se poate de activ si chiar am de plata 100 si ceva de lei, daca vreau sa depun cerere de inchidere. Say what?!

Sub influenta socului zic scurt ca nu platesc. Baiatul imi zambeste cu subinteles si ma anunta ca si fostii lui colegi de facultate sunt in aceeasi situatie. Il intreb ce sa fac. Raspuns: sa uitati de BCR, pentru ca orice ati dori sa faceti, veti fi nevoita intai sa achitati aceasta suma. Suma la care se adauga penalitati si, eventual, alte comisioane.

Ies zapacita de cap si la cateva zile uit de problema, pentru ca mi-am zis ca nu va fi oricum cazul sa mai am nevoie de BCR in viata asta. Insa, recent, cineva mi-a spus ca ar fi bine sa platesc pentru ca s-ar putea ca aceasta “datorie” sa ma trimita pe diverse liste in diverse institutii si sa nu mai pot face nicio miscare fara sa-i achit. Gen, sa nu-mi pot trece nimic pe numele meu, sa nu pot plati impozite, etc, etc. De auzit am auzit multe. Nu le-am luat de bune, dar nici n-am mai ramas linistita.

Avocata firmei la care lucrez mi-a sugerat sa fac o sesizare prin care sa le cer sa-mi puna la dispozitie actele ce stau la baza acumularii acelei sume. Adica acele acte pe care eu nu-mi amintesc sa le fi semnat si prin care luam la cunostinta care sunt drepturile si obligatiile mele, dar si ale bancii. Pentru ca, eu n-am stiut nicio clipa in ce conditii a fost emis acel card, in ce conditii se inchide, ce comisioane se percep, etc.

Mai mult, in toti acesti 5 ani de cand eu nu am mai folosit cardul, BCR-ul nu s-a obosit sa-mi trimita vreun mesaj, sau vreo notificare scrisa in acest sens, desi am auzit ca trimit notificari si pentru 0.10 lei in cazul neplatii ratelor.

In fine, am facut sesizarea, mi-au dat numar de inregistrare si acum astept raspuns acasa in termen de 30 de zile.

Totusi, au fost intrebari la care n-au avut raspuns. Cand le-am cerut actele sugerate de avocata, au schimbat vorba; cand i-am intrebat de ce n-au trimis nicio instiintare, fie ea si prin SMS, din nou tacere, lucruri care ma fac sa cred ca, e ceva putred si in Danemarca.

Apoi, au trecut 5 ani, timp in care BCR n-a facut nimic sa-si recupereze asa-zisa datorie. Creantele astea nu se prescriu si ele dupa 3 ani?

Oricum, astept cu nerabdare raspunsul lor.

Daca a mai trecut cineva printr-o situatie similara, as fi curioasa sa aflu ce finalitate a avut problema lui/ei.

Regretless

2011-09-27T15:44:00.001+03:00

Cand sunt mai calma, imi adun mai bine ideile si spun exact ce ar trebui sa spun. Cand ma revolt, imi fac rau, spunand ce gandesc cu adevarat. In ultima vreme sunt mai calma. Nu e o stare impusa. De cate ori am incercat sa-mi infranez impulsurile, am esuat in rabufniri de adevaruri, nedorite de nimeni. Acum stiu unde greseam. Imi păsa. Incă imi păsa si, cumva, credeam ca pot schimba ceva. Insa, am ajuns la trista concluzie ca, in lupta cu prostia, castiga intotdeauna cei ce o detin cu diploma. Rezistenta e futila. Asa ca, am inceput sa ma calmez in mod natural. Ma protejez psihic prin izolare de realitatea imediata. Bineinteles ca sunt fortata sa-i fac fata zilnic, dar incep sa invat sa ma amuz. Lucrurile care ma scoteau din sarite sunt chiar foarte amuzante, daca sunt privite de la un nivel superior. Totul e sa nu ma afecteze pe mine direct, caz in care nu mai gust gluma.

Am un coleg pe care l-am admirat mereu din acest punct de vedere. Nu stiu cum face, dar reuseste sa incheie si cele mai tensionate conversatii cu un zambet pe chipul interlocutorului. Tocmai datorita abilitatii lui de a glumi pe orice tema, oricat de serioasa. Nu sta in firea mea sa-l egalez, dar si pasul acesta micut pe care tocmai il fac, e binevenit pentru psihicul meu avariat.

In cazuri de forta majora ma tratez cu initale. M.B. si G.C. Si multa, multa, multa muzica. Cum ar fi exemplul de mai jos, o piesa descoperita recent, ce impune o stare de calm si meditatie.

Sau asa

2011-09-25T01:09:00.001+03:00

Zambesc privind o fotografie cu noi, facuta recent si ma gandesc la timp. Timpul in care nu esti cu mine mi se pare pierdut. Incerc sa ma obisnuiesc cu noul apartament, dar cum nu avem prea multe amintiri aici, nu imi pare “acasa”, inca. Iar noaptea iti simt lipsa cel mai mult.

Daca pana acum ma consolam cu ideea ca programul tau ne ofera mai mult timp cu noi insine, separat, acum mi se pare o cruzime sa nu pot sa adorm in fiecare noapte cu tine. Poate e de vina si concediul, singurul moment din an cand suntem amadoi liberi sa ne bucuram unul de celalalt. Iar acest concediu a fost exploatat la maximum si, probabil ca m-am obisnuit “rau”.

Era o vreme cand munca era o parte din mine, atat de importanta incat o aduceam acasa. Acum o privesc cu dezgust. Nu atat munca, cat oamenii cu care sunt fortata sa lucrez. Daca as putea, m-as izola complet de ei, ca intr-un glob de sticla antifonat in care sa fiu doar eu cu mine. Poate de acum ar fi mai sanatos sa-mi aduc “casa” la munca.

Oamenii cu doua fete se impiedica intotdeauna in propriile uneltiri. Ii privesc si simt nevoia si mai mult sa ma intorc la tine si la cei o mana de oameni pe care contez mereu. Nici macar nu mai am impulsul de a ma revolta, de a ma enerva, sau de a plati cu aceeasi moneda. Vreau doar sa pun distanta intre mine si cloaca lor.

Noi am putea sa ne uitam la Fringe cu provizii de floricele si suc langa noi. Sau sa atipim dupa amiaza unul in bratele celuilalt, sau sa ne aruncam priviri pe furis in timp ce ne ocupam de lucruri diferite, sau sa ne asteptam sa mancam impreuna, povestind maruntisuri. Sau am putea sa facem ce ne dorim amandoi cel mai mult: sa ne urcam in masina si sa plecam oriunde, fara sa fim conditionati de nimic. If only...

Zen

2011-09-23T14:47:00.005+03:00

Inainte de vacanta de anul asta, refugiul meu care nu dadea niciodata gres era un film la cinematograful din Braila. Imi placea sentimentul de a fi intr-un oras strain de problemele si stresul pe care le asociam orasului in care locuiesc. In plus, e suficient de aproape pentru a da o fuga oricand, iar indicatorul de la intrarea in oras reprezinta garantia ca, gandurile mele sunt la un oras distanta.

Acum ca am revenit, ma intrebam daca, dupa locurile, atmosfera, oamenii si mai presus de toate, civilizatia de care am avut parte in vacanta, un film in Braila va mai avea acelasi efect. Am aflat aseara, cand am fost la “Johnny English Reborn” si am ras din tot sufletul. Cu siguranta asta a fost singurul lucru care mi-a lipsit in Italia: un film in engleza subtitrat. Sa dublezi un documentar, un film, o emisiune, sau, orice altceva in limba ta mi se pare o prostie fara margini. Cum poate cineva sa-l interpreteze pe Jim Carrey?! Sau pe Al Pacino. Daca, in primul caz dublarea ar fi un esec asigurat, in al doilea e o mica crima. De cat tupeu si ingamfare trebuie sa dai dovada, sa-ti permiti sa te compari cu Al Pacino! Acum inteleg de ce italienii nu stiu engleza. Si nu numai ei. Mie nu mi se pare o dovada de patriotism sa-ti vorbesti doar limba materna. Consider ca e chiar un semn de ignoranta.

Dar, sa revin la ideea initiala. Abia astept sa vad “Contagion”, pentru Marion Cotillard pe care am adorat-o in “Nine”, “La Mome”, “Inception”. Si pentru Kate Winslet care imi aminteste de “Revolutionary Road” si “The reader”. Si pentru Laurence Fishburne care e, simplu, Laurence Fishburne. Si pentru Jude Law care imi aminteste de “Closer”. Si pentru Matt Damon in “The Adjustment Bureau”… Dar, mai am de asteptat pana la premiera, mai ales ca nu e deloc indicat sa ma duc din prima zi, odata cu hoardele. Iar, daca la film mai adaug o vizita la KFC si macar o ora la patinoar, relaxarea e totala.

P.S.: La melodia de mai jos ma intorc de multe ori si de fiecare data o gasesc la fel de fascinanta.

"Home" is about people

2011-09-20T16:17:00.001+03:00

M-am intors. Imbogatita sufleteste, cu un zambet larg si calm pe chip, cu o liniste ce inca nu s-a risipit in atmosfera apasatoare de la munca. Fac un slalom usor si, momentan, nepasator printre prosti, tupeisti si oameni de nimic. Privesc a mia oara fotografiile facute in vacanta, inchid ochii si respir aerul locurilor vazute. Resping tot ce e urat si rau si ma fortez sa nu revin la starea psihica de dinainte de plecare. Acum stiu exact pe seama a ce s-o pun.

M-am intors. Cu mai multa veselie si pasiune. Acum stiu cum as putea fi, cum mi-ar placea sa fiu. Daca.

Am descoperit ca o tara sub standardele minime de civilizatie, ce da pe afara de nesimtire, prostie, tupeu si grandomanie, e totusi o tara frumoasa, daca in ea traiesc oamenii ce imi dau sentimentul de “acasa”. Iar cand sange din sangele tau e intr-o alta tara, sa disimulezi dorul nu ajuta decat pana in clipa revederii, cand toate sentimentele inabusite explodeaza in imensa fericire a revederii.

Mi-au lipsit oameni. Locuri nu. Nici n-ar fi fost posibil, avand in vedere peisajele de vis la care am fost martora.

Nu mi-au lipsit absolut deloc blogul, facebook-ul, mess-ul si nici macar internetul, desi inainte sa plec, dezvoltasem o adevarata dependenta. M-am detasat complet de tot ce inseamna viata mea in Romania si pentru doua saptamani am trait o alta viata. De fapt, pentru doua saptamani, am trait.

Am descoperit un prieten extraordinar intr-un cunoscut pe care, conjunctura facea sa-l vad doar o data pe an. Dar am trait si reversul. O persoana pe care o consideram extraordinara a decazut brusc si definitiv in ochii mei. Dar experientele acestea m-au apropiat si mai mult de cine merita, asa ca nu regret reversul.

Sunt acasa. In noua casa, pentru ca, m-am mutat imediat ce m-am intors, intr-un spatiu mult mai cald, luminos si vesel. Acasa e intodeauna unde sunt cei dragi. Locul e relativ.

Oficial

2011-08-29T00:16:00.000+03:00

Sunt in concediu. Bagajele sunt facute, gandurile si grijile sunt aproape lasate in urma, iar eu sunt aproape relaxata. O sa-mi folosesc telefonul doar pentru a anunta ca sunt bine, iar internetul (sper) deloc. Laptopul ramane acasa, pentru a inlatura din start ispita. Iau cu mine un carnetel si un pix, camera foto si o singura dorinta: sa ma bucur de fiecare clipa traita.

Ne auzim/vedem/scriem dupa 13 septembrie.

Indecipherable

2011-08-26T16:57:00.000+03:00

I don’t have a past, only an everlasting present.

I don’t dream, I unconsciously reveal at night what I repress during day.

I don’t love you, I just still love what I loved about you.

You pretend you don’t see me. No worries, you probably never did.

But how could you not see yourself as you walked in?

It takes YOU to be me

2011-08-24T16:47:00.000+03:00

All of you.

Aseara m-a intrebat cineva ce imi doresc de ziua mea. E o intrebare la care n-am stiut niciodata ce sa raspund. Cine ma cunoaste ar trebui sa stie ce imi doresc. Cine nu… imi place sa fiu surprinsa. Ce farmec mai are daca stiu dinainte ce voi primi?

Ziua mi-a inceput fabulos. Am intarziat la munca, pentru ca, daca nici azi nu mai e permis, cand sa fie? Pe drum m-a sunat Oana sa-mi spuna ca ma asteapta in fata sediului sa-mi ureze “la multi ani”, iar cand am ajuns, colegii m-au intampinat din strada cantand. Nu mai stiam intre cine sa ma impart si cate maini sa mai am pentru imbratisari, dar surpriza a fost de proportii. Florile de la baieti sunt superbe si ma ametesc cu mirosul de crini din buchet. Am primit cadouri de la persoane de la care nici nu visam, telefoane si mesaje de la oameni cu care nu am mai vorbit demult si o vizita neasteptata cu un impact ciudat: o senzatie de genunchi moi, o inima ale carei batai imi rasunau in urechi ca tobele si un tremur ce a facut o colega sa ma intrebe daca imi e rau. Stiam ca nu-mi pot controla emotiile, mai ales in situatii neprevazute, dar la o astfel de intensitate, dupa atata timp… nu ma asteptam. De obicei, stiu cam la ce sa ma astept de ziua mea. Ziua de azi, insa, mi-a intrecut puterea de predictie. M-am linistit, dupa furtuna unei simple prezente si am continuat sa primesc gesturi neasteptate si urari. M-a sunat fratiorul din Germania si am ras continuu timp de 20 de minute impartasind lucruri pe care doar el le poate intelege si simti. Am facut amadoi aceleasi conexiuni in acelasi timp si ne-am amintit de tata in perioada cand a fost plecat in Grecia. Grecii, la fel ca si nesimtitii de nemti, nu vorbesc engleza. Vorba lui tata era: ma dor mainile de la atata vorbit engleza :)))

De la Ciprian am primit cu dedicatie melodia de mai jos si un mesaj ce m-a atins, insotite de pupici virtuali, pentru ca, asa cum m-a obisnuit, de ziua mea nu e niciodata in tara.

M-au surprins mesajele si urarile de anul asta, chiar ma asteptam sa fie mult mai putine, pentru ca firea mea nu e pe placul multimii. Si, in plus, in ultima vreme nici macar pe placul meu n-a fost. Si, totusi, azi am simtit ca everything falls magically into place. Like for a magic day. My day. Multumesc tutror pentru sentimentul asta.